Descrierea experientei:

Am avut trei experiențe în total, și dintre acestea - două se aseamănă cu ce li s-a întâmplat și altora.

A doua și a treia dintre experiențe au avut loc când aveam 21 de ani, și s-au petrecut la o distanță de două luni una după cealaltă.

De obicei eu mă trezesc noaptea târziu și merg la baie. Când s-a întâmplat, am simțit la fel nevoia să merg la baie. Îmi amintesc cu claritate că adormisem. Acesta nu a fost un vis, sunt 100% sigur. De obicei mă ridic din pat, traversez un hol întunecat, aprind lumina și intru la baie. De data aceasta însă, după ce am aprins lumina, cumva eram încă în pat ca și când nu mă ridicasem deloc să merg la baie. A treia oară când am încercat să mă ridic, intenționat am fost atent la toate mișcările pe care le-am făcut: Îmi pun picioarele pe marginea patului, mă ridic, înclaț papucii de casă, traversez holul, aprind lumina, văd că se luminează încăperea - și din nou sunt înapoi în pat. După a treia încercare am început să mă gândesc că ceva nu este în regulă. Eram încă într-o stare de confuzie. O bucată bună de vreme m-am întrebat ce mi se întâmplă. Apoi nu am mai putut să-mi mișc deloc nici picioarele, nici mâinile, nicio parte din corp, deși stăteam perfect întins, și nu exista presiune pe nicio parte a corpului, așa cum se întâmplă deobicei dacă pui presiune pe o mână când dormi și apoi e amorțită pentru că s-a blocat circulația sângelui.

De asemenea părea că toată circulația mi s-a blocat și sângele îmi sfârâia ca uleiul în tigaia încinsă. Am devenit neobișnuit de ușor și am început să levitez spre tavan, paralel cu podeaua. Îmi plăcea ce mi se întâmplă și simțeam să fac asta în continuare. Apoi când m-am întors și m-am văzut pe mine lângă mine - în ciuda faptului că era întuneric în cameră - m-am îngrozit. Niciodată n-am fost atât de speriat în viața mea, și probabil că nici nu voi mai experimenta o asemenea groază vreodată. Era teama că nu voi putea să chem pe nimeni în ajutor; eram singur și total izolat de tot. Apoi am început să mă gândesc cât de șocați vor fi părinții mei atunci când vor încerca să mă trezească dimineață și nu vor reuși. Sigur, ar fi fost în regulă dacă aș fi fost în comă, dar dacă eram mort?

Încercam cu disperare să reintru în corp și să mă mișc. Dintr-o dată mi-am amintit de prima mea experiență LMV (deși pe site-ul acesta se numește altfel). Această amintire m-a mai calmat puțin. Apoi am încercat metodic să-mi mișc diferite părți ale corpului: Întâi mâinile. O mână nu se mișca; a doua nici atât. Degetele nu mi se ridicau, picioarele nu voiau să se miște. Ce altceva mai era de mișcat? Șocul dat de reintrarea în corp mi-a făcut pleoapele să se zbată. Așa am reînceput să mă mișc.

Am început să verific dacă eram într-adevăr eu. Am aprins lumina în dormitor. M-am plimbat de jur împrejur și m-am așezat de câteva ori. Apoi m-am dus la baie, am aprins lumina și am tras apa la wc. Când mă ciupeam, simțeam durere. Așa mi-am dat seama că totul revenise la normal. Dimineață am povestit familiei ce am pățit, însă aceștia au tratat totul cu scepticism.

Al treilea incident este foarte asemănător cu câteva dintre experiențe relatate pe acest site, pe care le-am citit în limba engleză. Pot afirma cu certitudine că a fost o experiență LMV. Dormeam și visam. Dintr-o dată visul mi-a fost întrerupt și totul a dispărut. Din nou nu puteam să mișc niciun mușchi și a revenit sentimentul familiar că sângele îmi sfârâia în vene ca uleiul în tigaia încinsă.

Pentru că trecuseră doar două luni de la cel de-al doilea incident, nu am fost speriat, ci pur și simplu am încercat să zbor prin cameră. Adeasea zbor în vise, dar senzația asta era dincolo de vis, visul îmi fusese întrerupt. Am ieșit din corp, m-am ridicat la tavan, și m-am întors în corp. Dintr-o dată ochii au început să mi se rotească în orbită. Sună ciudat fiind spus de mine. Înainte de asta nu am luat niciun fel de medicație; nici măcar nu fumez. Senzația era asemănătoare unui orgasm, dar de sute de ori mai intens. Era ca și când ochii mi-au intrat adânc în cap și am început să simt că sunt aspirat din propriul corp. M-am lăsat dus de această forță și am experimentat o euforie intensă, sau extaz total.

Apoi am simțit că zburam printr-un fel de tunel întunecat. În condițiile în care deja auzisem despre așa ceva pe canalele americane de televiziune și citisem articole în presa locală, nu am fost surprins, ci mai degrabă mă așteptam să mi se întâmple asta dintr-un motiv sau altul. Am prins o viteză extraordinară. Astfel de viteze nu le vezi în viața de zi cu zi. Viteza îmi creștea gradual, și totuși foarte rapid. În scurt timp, o lumină a apărut undeva la distanță, apropiindu-se cu viteză de mine. Când am mers spre lumină, m-a învăluit în ea. Era foarte strălucitoare dar în același timp nu te orbea, avea o nuanță cumva de alb-lăptos. Aproape puteam să disting punctulețe minuscule de lumină multicoloră, dar acestea nu proveneau din nuanțele luminoase.

Lumina era extraordinară. Conținea în ea iubire și pace. Am fost cu totul cuprins de iubire și pace, și mă simțeam în siguranță. Nu simțeam deloc singurătate. Dimpotrivă: dacă voiam să aflu orice despre oricinne, în lumina aceea exista deja informația. Oricine ar fi dorit să știe orice despre mine, ar fi știut instant. E o senzație foarte interesantă ca toată lumea să știe totul despre toată lumea. Nu există obstacole nici în deplasare, nici în gânduri. Se poate zbura și gândi liber. Era pregnant și sentimentul că e imposibil să minți sau să fii înțeles greșit, în niciun fel. Orice conversație se petrece telepatic, pe nivelul de înțelegere al fiecăruia. Dacă cineva vrea să-ți spună ceva despre orice subiect - o va face fără eforturi folosindu-se de propriile tale gânduri, dar Doamne ferește ca cineva să intre cu forța în gândurile tale, acest lucru pur și simplu nu se poate întâmpla acolo, pentru că efectiv nu se poate întâmpla. Nu știu cum să explic: pur și simplu ”simțeam”. Nu există nicio neînțelegere sau interpretare greșită așa cum se poate întâmpla în comunicarea verbală. Procesul gândirii este mai vast, mai voluminos, mai rapid și mult mai frumos. Erau toate aceste senzații ca și când lumina poate gândi, dar nu am văzut pe nimeni. Pur și simplu lumina.

Mai văzusem această lumină când am avut prima experiență LMV.

Apoi m-am întors în corp și mi-am reluat încercările metodice de a mă mișca. După câteva tentative, degetul mare de la piciorul drept s-a mișcat, și am reușit să mă ridic din pat.

Ca să fiu sincer totuși, chiar mai interesante sunt evenimentele care au dus la aceste incidente, și consecințele acestora.

Sufeream de depresie înainte de aceste episoade. Era în 1995. Țara trecea printr-o o criză economică majoră, și cursurile universitare nu mai erau gratuite. Înainte de 1991 toată lumea beneficia de educație gratuită, dar eu am început facultatea în 1993. În ciuda criticilor aduse comunismului, acesta avea și părți bune.

Mi-am început cursurile la facultatea de inginerie de sisteme. Acesta era una dintre cele mai grele facultăți din universitate. Cursurile erau complicate pentru că aveau la baza studiul de matematici superioare, fizică, programare, electronică și logică. Aveam și cel mai greu orar: zilnic de la 8 a.m. la 5 p.m. Reușisem să găsesc mijloacele prin care să-mi susțin educația. Tatăl meu și-a luat o a doua slujbă timp de 5 ani, pentru care era plătit direct în contul universității la care studiam. Până s-a terminat perioada de criză, oamenii își pierduseră toate economiile, și erau dăți în care salariile nu ajungeau nici pentru mâncare. Toți studenții încercau să obțină burse de la firmele mari, dar eram mai mereu refuzați. Mulți erau exmatriculați pentru că nu-și mai puteau plăti taxele, în ciuda faptului că erau studenți buni, uneori cu rezultate excelente.

Practic la acel moment nu existau niciun fel de fonduri speciale (de merit) pentru studii.

Nelegiuirea și imposibilitatea de a trece granițele țării au devenit sinonime pentru țările fostei U.S.S.R.

Pentru a opri valul de studenți care voiau să urmeze facultăți cu scutire de taxe, sau care la un moment dat nu și-au mai putut plăti taxele pentru următorul an de studiu, exista un sistem secret de supraviețuire. Ni se dădeau atât de multe teme de casă încât aproape nimeni nu reușea să le facă pe toate. Cei care reușeau să predea toate temele, primeau calificative ”A”, toți ceilalți primeau calificative mai mici, numai pentru că nu își făcuseră toate temele, considerându-se că nu dau randament maxim.

Astfel studiile au devenit și mai complicate, având în vedere că jumătate dintre aceștia erau studenți care promovaseră diverse școli cu ”A” pe linie, și câștigaseră și diverse competiții școlare. Ceea ce a rezultat a fost un fals simț al competiției. Competiția este sănătoasă, însă este destul de nedrept când trebuie să stai la rând să folosești un computer vechi de 10 ani cu probleme în salvarea rezultatelor. Dar pentru o materie aveai nevoie de computer. Într-o perioadă în care salariile erau în jur de $20 (nota translatorului: autorul nu precizează dacă este vorba de plata săptămânală sau lunară) - cum să-și poată permite un computer care costa $1000?

Apoi mai era teama constantă de guvern care înrola tineri în Armată. Și deși nu eram în război în acea perioadă, tot puteai să fii ucis sau să ajungi să fii afectat psihologic.

La un moment dat am avut o cădere psihică majoră. Oamenii erau șocați și nu mă înțelegeau. Mai târziu am înțeles că și dacă aș fi fost în deplinătatea facultăților, sub nicio formă nu le-aș fi putut explica ce greu îmi era.

Brusc am rupt toate legăturile, m-am închis în mine total, nu ieșeam niciunde, mâncam foarte puțin, nu-mi doream nimic, nu mai aveam nicio perspectivă pentru viitor, și nu-mi mai doream să trăiesc. Pur și simplu îmi doream să merg la Dumnezeu. Cu toate acestea, nu am avut tendințe suicidale. Doar că nu-mi mai găseam sensul propriei existențe.

Abia câțiva ani mai târziu am înțeles că o experiență LMV atât de cuprinzătoare s-a petrecut în viața mea cu un motiv întemeiat.

O forță invizibilă mi-a deschis noi căi pe care trebuie să călătoresc, ceva pentru care să îmi dau silința, să înțeleg că viața mea nu a fost lipsită de sens, și să am scopuri care împlinesc atât nevoile celor din jurul meu cât și pe ale mele, și că fiecare zi trebuie să fie umplută cu activități bune și semnificative.

Primul lucru pe care l-am obținut de la acea lumină a fost înțelegerea - înțelegerea faptului că singurele lucruri pe care le iei cu tine sunt gândurile tale, amintirile și esența spirituală. Până atunci atunci trăiam cu mentalitatea că nu trebuie să dăm prea multă atenție lucrurilor materiale, nici să-ți faci un scop în viață din vânarea acestora. Teoria este una, dar punerea ideilor în practică este cu totul altceva. Ce m-a ajutat mai mult decât orice în lume, au fost învățăturile din Biblie. Până atunci nu studiasem deloc Biblia, și nici nu mergeam la nicio biserică.

Obișnuiam să compar foarte mult ceea ce se petrecea în interiorul meu cu ce se petrecea în jurul meu.

Principala mea trezire spirituală a durat aproximativ un an sau doi. Continuă până azi; dar a fost extrem de puternică în acea perioadă. În primul rând înțeleg câteva neajunsuri ale ”credincioșilor”. Niciodată să nu faci ceva fără să fii sincer cu privire la acțiunile tale. Trebuie să crezi cu toată inima ta, pentru că nimic nu poate fi ascuns. Mulți oameni vorbesc mult dar nu fac nimic. Apoi sunt aceia care consideră că este un lucru bun să-i ajuți pe toți cei care au nevoie, cu excepția vecinului tău nenorocit care ți-a făcut numai probleme. În cazul ăsta nimeni n-a făcut niciun efort ca să-și rezolve propriile probleme (să facă pace în interiorul său). Chiar Lev Tolstoi a scris despre asta.

Pentru mine totul a devenit foarte evident. Am început să detectez zâmbetele ”de plastic”, tensiunile, orgoliul, smerenia - orice emoție umană. Uneori nu aveam nevoie decât de o privire scurtă. Îmi venea spontan. Și când am început să-mi analizez această abilitate, mi-am dat seama că începusem să observ cele mai mici detalii și să le păstrez pentru analiză ulterioară. Putea fi orice, de la o mișcare oculară sau expresia facială a cuiva, până la un simplu fir de iarbă, o frunză, un fluture, sau felul în care erau aranjate obiectele.

În ciuda faptului că eu am terminat o școală de muzică, aveam ureche muzicală și simțul auzului mi s-a amplificat.

Acum pot auzi sunete dincolo de sfera perceptibilității auditive ”normale”; pot estima cu cât a fost deplasată o notă muzicală. Zbor în vis, mai des atunci când sunt odihnit, în special atunci când postesc.

Principalul meu scop a devenit dezvoltarea mea spirituală și a celor din jurul meu. Din ce în ce mai mult sunt atent la ceea ce gândesc, spun și fac. Am câștigat enorm de mult timp liber numai datorită acestui lucru. Pot să dau nenumărate exemple când oamenii mi-au observat acțiunile și mi-au urmat exemplul. Produc schimbări în bine în oamenii din jurul meu, schimbându-mă pe mine în primul rând. Convingeți-vă singuri ce diferit se simte când oamenii urmează poruncile nu cu vorba, ci cu fapta.

Informații generale:

Genul: Bărbat