Descrierea experientei:

1990, New Delhi, India:

Aveam 19 ani, si urmam liceul in acel timp. Mergeam cu autobuzul spre casa, introcindu-ma de la liceu. Autobuzul avea o fereastra de urgenta in spate (marimea aproximativa 2ft*1.5ft). Din intimplare stateam in autobuz, sprijinit de usa de iesire de urgenta. Autobuzul mergea cu viteza si a intrat intr-o curba: in curba, fereastra de urgenta s-a spart, cioburile au cazut in afara, si am cazut din autobuz, pe spate, si am lovit strada in primul moment de impact cu capul meu. Asta este tot ce imi amintesc despre accident. In urmatorul moment ma vedeam pe mine insumi, stind linga corpul meu, (care era intins pe drum), si primul gind care mi-a venit (in timp ce ma uitam la corpul meu intins pe jos) a fost “Multumesc lui Dumnezeu, nu am cazut: este altcineva care este intins pe drum. In urmatorul moment am reintrat in corpul meu, intins pe drum, si m-am trezit.

In acel timp, in care imi priveam corpul propriu, imi amitesc clar sentimetul de bucurie, ca nefiind cel lovit,

In acel timp, cind imi observam corpul meu, imi amintesc foarte clar ca am simtit o bucurie, ca nu sint cel ranit, dezorientat complet fata de propriul meu corp, nu mi-am recunsocut corpul meu, m-am indentificat ca fiind cel, observind celalalt corp care era intins pe jos. Nu am simtit nici o durere, sau sentiment, in afara de faptul ca m-am simtit fericit, ca nu am fost ranit.

Modul in care experienta aceasta m-a schimbat, prin faptul ca nu mai mi-e frica de moarte, fiindca stiu ca in primul rind nu este nici o durere asociata cu moartea si in al doilea rind, nu voi fi trist ca i-am parasit pe cei drai, pentru ca no voi mai avea nici un atasament, voi fi liber.