Descrierea experientei:

Am leșinat în ambulanța care mă ducea la spital, și mi-am revenit pe targă în timp ce mă duceau spre sala de primiri urgențe. Ajunsă în Urgențe, au început să mă resusciteze. Mai târziu am aflat că am avut splina zdrobită, mi-a fost rezectată în timpul operației, am avut coaste rupte, și mai multe răni din cauza faptului că am fost târâtă. Am pierdut foarte mult sânge.

În timp ce doctorii și asistentele mă conectau la aparate și-mi puneau tot felul de întrebări, cum ar fi numele meu, am început să mă simt foarte slăbită și ușoară.

Apoi dintr-o dată nu am mai auzit nimic - doar vedeam asistentele că-și mișcau buzele, și știam că vorbesc destul de tare între ele și cu doctorul, astfel că mi-am dat seama că ceva se schimba rapid. Îmi tot închideam și deschideam ochii, sperând că asta mă va ajuta să aud din nou. Apoi dintr-o dată nu mai eram acolo, zburam cu viteză prin centrul unui tunel uriaș – care părea să fie luminat din interiorul pereților. Îmi dădeam seama că mă mișc de-adevăratelea pentru că pereții tunelului aveau un efect de spirală. Mi se părea incredibil de frumos și eram uimită de cum puteam să fiu suspendată în aer, zburând atât de repede prin centrul acelui spațiu imens. Pe măsură ce înaintam, am început să-mi pierd amintirile legate de viața mea și de familie, și acest lucru m-a tulburat profund. Încă mă frământă amintirea acelui moment. Apoi m-am oprit și părea că plutesc, devenind conștientă de prezența unei alte ființe lângă mine – nu era complet solidă, ci mai degrabă o formă mare de energie albă, strălucitoare.

Această energie mă cunoștea personal. O voce, ca vocea unui bărbat și totuși foarte diferită - mi-a intrat în cap și m-a strigat pe nume, spunând ”Denise, nu a venit timpul tău, va trebui să te întorci”. Am răspuns doar cu gândul (acesta părea să fie singurul mod de comunicare posibil) că nu vreau să plec, pentru că doare prea tare. Apoi și-a întins un braț în față (părea mai degrabă brațul unei robe albe, strălucitoare), iar eu m-am uitat în direcția în care arăta, și am văzut în fața noastră un piedestal pe care se afla o carte uriașă, cu aspect străvechi, deschisă. M-am gândit: ”Vreau să merg să o văd”, dar imediat mi-a spus că nu pot. Mi-a spus: ”Este Cartea Răspunsurilor, nu poți să te uiți în ea și apoi să te întorci”. Apoi, brusc, eram din nou în tunelul acela uriaș, deplasându-mă cu viteză, și m-am întors în corp.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 1972.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Accident. Am fost călcată de propria mea mașină, care a trecut peste mine de două ori într-o parcare. Încercasem s-o pornesc de sub capotă, așa cum l-am văzut pe tata că făcea atunci când mașina nu pornea. Mașina a pornit, dar o lăsasem în viteză și a început să se deplaseze cu spatele. Am alergat după ea și am sărit înăuntru, încercând să apăs pedala de frână. Dar pantoful meu, purtam niște saboți, s-a blocat în jurul uneia dintre pedale – fie frâna, fie accelerația. Am fost târâtă, am căzut, și am fost călcată de roți. Cum roțile erau întoarse, m-a rănit serios de prima dată și, neputând să mă ridic la timp, când mașina a venit înapoi, m-a călcat din nou. Totul s-a întâmplat la doar câteva străzi distanță de un spital și chiar lângă un local unde doi polițiști luau masa – când au auzit zgomotul produs de mașina mea lovind alte autoturisme parcate, au ieșit imediat și au chemat ambulanța. Când am văzut roata mașinii venind din nou spre mine, m-am rugat lui Dumnezeu să nu mă calce pe cap – ceea ce, desigur, nu s-a întâmplat, altfel nu aș fi putut să scriu aceste rânduri acum.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nicidecum ca un vis. Mai aproape de luciditate decât orice, dar ca o viață trăită în perfecțiune.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Corpul meu era perfect, fără nicio imperfecțiune. Fără durere, lipsit de greutate.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Foarte lucidă, doar așa pot descrie. M-am simțit mai vie în timpul acestei experiențe decât oricând altcândva. M-am simțit fantastic; totul în legătură cu starea mea fizică părea să funcționeze într-o armonie totală. Am văzut că aveam un corp în timp ce mă deplasam prin tunel. De aceea era atât de surprinzător că nu mă durea nimic.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Nu eram conștientă deloc de trecerea timpului, nici măcar de existența acestuia. Felul în care s-a exprimat el - să te întorci - părea să indice totuși că timpul există, cel puțin până la acel loc.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Am documentele de la spital care atestă că am murit de trei ori. De două ori în timpul intervenției chirurgicale de urgență.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu. Era un loc, în raport cu faptul că nu eram aici, dar totuși exista. Singurul lucru solid pe care l-am văzut a fost piedestalul și cartea. Tunelul era foarte real, dar părea aproape organic. Era de culoare argintie și părea să se unduiască.

Ați întâlnit sau ați văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. ”Ființa de Lumină” sau Dumnezeu.

Ați văzut vreo lumină? Da. ”Ființa de Lumină” doar la capătul tunelului.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? O liniște asemănătoare cu starea pe care o ai atunci când ești înconjurat de apă într-o piscină, atât în interior, cât și în exterior.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Știu că el știa de existența mea înainte ca eu să ajung acolo. Îmi cunoștea numele, mi-a spus că nu este ”timpul”, și că trebuie să mă întorc. ”Cartea Răspunsurilor” indică faptul că există pentru a fi citită de noi, la un moment dat. Personal, sunt foarte bucuroasă să știu că există așa ceva! Am avut vise profetice încă din copilărie, deși nu despre lucruri cu adevărat importante – doar evenimente obișnuite. După această experiență totuși, nu m-am mai ”deconectat” complet de această stare diferită de conștientizare. Așa că am o existență extinsă – ca un suvenir!

Ati văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nesigur. Păream să știu că trebuia să rămân aproape de ”Ființa de Lumină”, și apoi, ce altceva aș fi putut face în afară de a mă uita spre carte? Era un spațiu infinit după ieșirea din tunel, dar am simțit că există o limită între locul în care ne aflam noi, și cel în care se afla cartea.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. ”Ființa de lumină mi-a spus ”Denise, nu a venit timpul tău”. I-am spus că nu vreau să mă întorc pentru că durea prea tare.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur. Creștină, dar eram o adolescentă care la acel moment trecea printr-o perioadă dificilă.

Care este religia dvs acum? Creștină, fără o denominație anume. Cel mai important cadou primit în urma acestei experiențe este că AM AFLAT că există Dumnezeu, AM AFLAT că toți existăm cu un scop.

Ai avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. A fost foarte, foarte greu să accept că urma să rămân aici, jos. Simțeam că, dacă m-aș fi concentrat suficient de tare asupra experienței, și mi-aș fi permis să o retrăiesc sau să o simt din nou – pur și simplu m-aș fi întors acolo. Mi-au trebuit mulți ani ca să-mi recapăt complet perspectiva de viață de pe Pământ. Mi-a fost greu să iau în serios multe lucruri pe care ceilalți, mai ales cei de vârsta mea de atunci, le considerau importante. Am fost foarte bucuroasă că m-am întors – cel puțin după ce m-am refăcut complet, lucru care a durat câțiva ani – dar știam, și știu că cel mai important lucru în viața de aici este să-i tratăm bine pe ceilalți, să fim oameni buni și să arătăm iubire față de ceilalți. Asta pare să fie, dacă nu singurul lucru important, cu siguranță cel mai important. Pare să conteze enorm pentru ceea ce urmează după ce plecăm de aici. Este vorba despre ce anume produce în noi iubirea față de ceilalți și recunoștința pentru viața pe care o avem aici.

Referitor la viața Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Involuție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Ei bine, au trecut mulți ani de la acea experiență, dar îmi amintesc că am constatat că m-am schimbat definitiv. A dispărut necunoașterea aceea oarbă, iar la 18 ani asta m-a făcut să fiu diferită, iar uneori m-am simțit ca o străină printre ceilalți. Înainte de a avea o asemenea experiență, ești la fel ca toți ceilalți de vârsta ta. Nu prea știi nimic sigur. Apoi, după o asemenea experiență, știi fără niciun dubiu că tot ce spui, ce faci, și felul în care trăiești - contează fără nicio îndoială. Așa că adio distracție! Glumesc, dar la 18 ani uneori chiar pare așa. M-a făcut să fiu responsabilă de foarte devreme în viață.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? O, doamne, merg la biserică din când în când. Încă încerc să-mi dau seama de ce oamenii merg la biserică din atât de multe motive, toate diferite de cel care ar trebui. Eu cred că biserica ar trebui să fie un loc în care oamenii să se simtă iubiți și să-și exprime o apreciere comună și unificatoare față de viață și tot ce e viu. Prea des pare să ne separe, și să fie folosită ca justificare pentru a face exact opusul.

În privința relațiilor, m-am logodit cu infirmierul care lucra la spital – cel despre care am aflat mai târziu că a stat lângă mine în fiecare noapte, în toate săptămânile în care m-am recuperat acolo. Ne-am despărțit după un timp, iar el a plecat într-o misiune mormonă – și nu l-am mai văzut niciodată. Mi-a spus că experiența mea l-a făcut să simtă că trebuie să facă asta.

În ceea ce privește cariera... trebuie să recunosc că mi-a fost greu să iau în serios locurile de muncă. Mă trezeam într-o dimineață frumoasă și însorită și simțeam că e o datorie a mea să mă bucur de ceea ce Dumnezeu ne-a dat să simțim, să vedem și să trăim... Dar, odată cu trecerea timpului, pe măsură ce au apărut cerințele și satisfacțiile muncii, am învățat să fiu mai concentrată și mai „ancorată”. Am propria mea afacere de mulți ani, și sunt destul de sigură că motivul principal este că vreau să am libertatea de a ieși afară să urmăresc un fluture în zbor sau să mănânc o bucățică de ciocolată la birou, fără teama că-mi voi pierde slujba. Asta e ceva ce chiar trebuie schimbat – atitudinea conform căreia oamenii nu pot munci decât dacă se află într-o cușcă mentală. Nu știu de unde a pornit ideea asta, dar e clar un păcat. Oamenii trebuie să trăiască și să muncească, nu să muncească pentru a trăi. Viața pe pământ nu a fost menită să fie trăită așa cum o trăim noi acum. Am structurat viața în așa fel încât am scos viața din... trăit.

După experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da . Mătușa mea le spune Revelații. În noaptea de dinaintea exploziei primei navete spațiale, am avut o viziune cu ceva care explodează în spațiu, apoi am văzut steagul Statelor Unite și am simțit că acel eveniment va afecta într-un fel întreaga Americă. Nu știam ce urma să fie, și mă temeam că ar putea fi o bombă sau ceva asemănător. A doua zi dimineață, naveta a explodat la lansare. Uneori, văd în minte imagini cu titluri de ziare. Când locuiam în California, îmi apărea constant în minte imaginea cuvântului ”Firestorms” (furtuni de foc) tipărit. Am scris acel cuvânt și i-am povestit unei prietene și fiicei mele, pentru că nu-mi dădea pace. Câteva săptămâni mai târziu, au avut loc incendii îngrozitoare în zonă, iar titlul din ziar era exact acela: FIRESTORMS. Lucruri de genul ăsta mi se întâmplă, iar familia și prietenii mei s-au obișnuit deja cu ele.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai rea a fost senzația că-mi pierd amintirile despre familie în timp ce treceam prin tunel. Acest lucru m-a întristat. Nu mi-aș fi dorit să-i uit, dar probabil ar fi fost necesar pentru a putea renunța la viața asta.

Cea mai frumoasă parte este că știu pentru tot restul vieții mele aici că Dumnezeu există, poate nu așa cum ne gândim noi la el prin prisma diferitelor religii, dar de fapt mult mai mult decât credem din toate punctele de vedere. De asemenea, faptul că am înțeles că fiecare dintre noi este aici cu un scop, nu accidental, și că fiecare dintre noi împlinește o parte dintr-o realitate comună. Când mă rog, știu că rugăciunea mea este auzită, toate rugăciunile sunt auzite. Această formă de comunicare este cea mai înaltă.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Uneori când stau de vorbă cu oameni, cineva spune ceva care scoate la iveală povestea mea. De cele mai multe ori nu întreaga poveste, doar părți din ea pe care acel cineva are nevoie să o audă la acel moment dintr-un motiv sau altul. Îmi place foarte mult când se întâmplă asta. Schimbul reciproc este incredibil! Recent s-a întâmplat în timp ce stăteam la coadă într-un magazin. Am observat poșeta unei femei în fața mea, am spus că e foarte frumoasă, și am intrat în vorbă. În mai puțin de două minute deja ne împărtășeam experiențele la limita dintre viață și moarte! A fost prima dată când mi s-a întâmplat așa ceva. Rezultă că amândouă ne-am simțit chemate să vorbim despre experiențele noastre, și amândouă am simțit că ne recunoaștem cumva! A fost foarte emoționant, și în același timp ciudat.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați despre experiența dvs? Da, un lucru interesant este că, atunci când m-am întors în corpul fizic – care era diferit de ”corpul” care rămăsese cu mine – am simțit că pielea îmi era mult prea mică! Era strâmtă și rigidă. Chiar îmi simțeam pielea. Această senzație a dispărut după câteva zile, dar în tot acest timp m-am plâns constant asistentelor, chirurgului și familiei mele. Probabil că li s-a părut ciudat ce spuneam.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Cred că acest chestionar e foarte bun. M-a ajutat să-mi amintesc multe lucruri la care nu mai reflectasem de foarte mult timp și să le scriu, deși la început nu mă simțeam confortabil cu asta. Dar după ce am făcut-o, m-am simțit mai bine și sunt bucuroasă că pot împărtăși această experiență. Când am trăit experiența, în 1972, nu auzisem niciodată pe cineva vorbind despre experiențe de moarte clinică, tuneluri de lumină sau altceva asemănător. Prima dată când am citit despre o experiență similară a fost într-un Readers Digest pe care îl aveau părinții mei. Am fost atât de entuziasmată încât am început să alerg prin casă ca să-i găsesc, arătându-le articolul și simțind o bucurie imensă că și altcineva trăise și înțelesese ce simțisem eu! Până în acel moment, cred că părinții mei nici nu știau ce să creadă despre tot ce le povestisem.