SMR James B
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

Treceam printr-o perioadă grea. Visasem să merg la universitatea Queens din Belfast să studiez computerele. Am primit o scrisoare de la ei, în care am fost anunțat că am picat examenul. Am fost foarte supărat. Am fugit în camera mea și m-am încuiat, nu i-am lăsat pe părinții mei să intre. Plângeam necontrolat și dintr-o dată s-a format o lumină foarte frumoasă în fața mea. Își schimba culorile și în interiorul luminii puteam distinge silueta unei ființe. Dintr-o dată mi-am dat seama că stau în picioare în fața acestei lumini. M-am uitat în spate la corpul meu care era lungit în pat și continua să plângă. M-am gândit ”Oa! Cum naiba?”

Dintr-o dată, din interiorul luminii s-a deschis un tunel imens care era de o frumusețe dincolo de cuvinte. Nu pot să vă descriu cum m-am simțit. Senzația de iubire și pace pe care o simțeam trecând prin acel loc era fantastică! M-am simțit cuprins de pasiunea iubirii care părea să izvorască din fiecare colț al acestui tunel și din ființa aceea!

Am ajuns într-un loc pe care nu-l pot descrie altfel decât ”Camera Albă”. Această cameră nu părea să aibă margini! Era plină cu cărți, una după alta. Cărți mari și roșii! În fața noastră a apărut o masă, iar pe masă era una dintre acele cărți roșii. ”Persoana” de lângă mine a început să vorbească, și în mintea mea era ca o muzică. Ființa nu a vorbit nicio clipă folosindu-și mintea, ci își punea cuvintele în interiorul minții mele (m-am gândit că e foarte mișto). Gândul pe care l-am captat a fost că îmi va vorbi despre viața mea și ce mă așteaptă în continuare. A deschis cartea. Nu era o carte obișnuită. Din chestia aia ieșeau imagini ca la televizor despre viața mea, de la naștere și până în prezent. Multe lucruri pe care le și uitasem! Ființa m-a privit cu atât de multă iubire încât îmi venea să plâng.

Mi-a venit în minte gândul că suntem interconectați cu toții; toți suntem ca o unitate, parte dintr-un plan mare. Cu toții suntem conectați spiritual. Oa! Am gândit. Apoi el mi-a spus că trebuie să mă întorc, pentru că sunt oameni care au nevoie de mine. Mi-a spus că trebuie să o aștept pe micuța Pebbels, pe care mi-a dat-o încă de dinainte să ajung pe acest Pământ. Că am fost puși aici pe pământ în aceeași zi. Mi-a spus că ea este sufletul meu pereche, și că o voi întâlni curând. Mi-a mai spus să am răbdare câteva zile, că voi mai primi o scrisoare prin poștă de la cei care m-au făcut să sufăr atât de tare.

Brusc m-am aflat înapoi în tunel. Nu voiam să plec, mă simțeam atât de în siguranță. Nu exista nicio formă de timp acolo. Doar iubire pură.

La 12 zile după acea experiență, am primit o scrisoare la la Queens în care mă informau că s-a produs o eroare, și că ar fi privilegiați să mă aibă ca student. Apoi, trei zile după ce am început facultatea, am întâlnit o fată. Ghiciți ce - aceasta mi-a povestit că mama ei a poreclit-o dintotdeauna Peebels. Mi-a spus că mama ei i-a spus mereu că Dumnezeu i-a dat această poreclă pentru ea pentru ca persoana potrivită să o poată recunoaște într-o bună zi. Oa!

M-am simțit atât de norocos și binecuvântat!

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 24.01.1997.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Nu. Probleme obișnuite ale vieții.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Categoric nu, această întrebare chiar mă jignește.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Eram în continuare eu însumi. Arătam exact la fel ca pe pământ. Totuși, aveam senzația că-mi pot schimba înfățișarea dacă doresc. De asemenea am simțit că mă pot deplasa oriunde îmi doream, cu o viteză foarte mare.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Conștiență deplină. Adică eram pe deplin conștient. De asta totul era cu atât mai fantastic. Când am trecut prin tunel, m-am uitat la corpul meu și am simțit o profundă milă pentru el. Era nemișcat. Stăteam acolo, arătând lipsit de viață, dar totuși plângând.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Vă jur, timpul nu exista așa cum îl știm noi. Acolo timpul nu are nicio importanță - pentru ei, noțiunea de timp nici măcar nu există. Noi, aici pe Pământ, facem totul în funcție de timp, pe când ei fac totul în funcție de iubire.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Da. Era ca o muzică ce derula în fundal. Semăna cu sunetul unei harpe irlandeze. Era atât de relaxantă și primitoare.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Așa cum am spus, despre scrisoare și despre Pebbels. Și, de altfel, Pebbels s-a născut exact în aceeași zi în care m-am născut și eu — și nu o să vă vină să credeți — este înregistrat că s-a născut chiar la aceeași oră ca mine. Mi-a spus și că voi deveni un autor de cărți și scenarii de succes. Am deja o carte pregătită pentru tipar și lucrez la câteva scenarii împreună cu companii TV importante din Irlanda și Marea Britanie.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Da.

Ați întâlnit sau ați văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da.

Ați văzut vreo lumină? Da. Era o lumină care avea în interior cea mai frumoasă ființă.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Da, categoric. Din punctul meu de vedere, mi-au împărtășit cel mai important secret dintre toate: că facem cu toții parte dintr-un mare plan universal. Că trebuie să încetăm să credem că noi suntem totul – începutul și sfârșitul – și să înțelegem că există și alte forme de viață care trăiesc exact ca noi. Toate sunt conectate prin spirit.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Am aflat cum să iubesc necondiționat. Am aflat că suntem cu toții interconectați, și că indiferent de ce putem crede, suntem iubiți dincolo de această lume.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Liberal.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. Am început să cred în mine. Atunci am înțeles că religiile pe care le avem aici pe Pământ sunt false. Am descoperit că suntem puși aici de Dumnezeu să învățăm, nu să ne rugăm la El non-stop, așa cum încearcă religia să ne convingă. Simt că mi-a fost dată cunoașterea că noi suntem propriul nostru Dumnezeu, și că aceasta este marele dar al lui Dumnezeu pentru noi.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Nicidecum. Sunt la fel cum eram înainte. Cu excepția lui Pebbels, desigur.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Am fost șocat de ce s-a întâmplat. Astfel de lucruri nu se întâmplă. Nu ești contactat de astfel de ființe. Cum le explici oamenilor că ai fost luat de un Înger și dus într-un loc îndepărtat?

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da . Simt când sunt prezente spirite ale oamenilor care au decedat. De asemenea, pot să prezic multe evenimente care urmează să se petreacă. Pot să vă spun de pe acum, că în războiul din Irac, Saddam nu va fi prins, și că acesta va declanșa o armă chimică peste 3 săptămâni.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Totul a fost foarte frumos.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Doar cu Pebbels. Ea este convinsă că s-a petrecut cu adevărat. Când i-am povestit despre asta, am aflat că mama ei îi spune Peebels și că mereu i-a spus că Dumnezeu i-a dat această poreclă pentru ca cineva să o poată recunoaște la un moment dat.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adaugati despre experiența dvs? Da. Să nu vă fie teamă să vă IUBIȚI unii pe ceilalți.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Chiar nimic. Foarte bine întocmit, prieteni, ați făcut o treabă bună.