LMV Edward B
Home Page LMV recente Impartasiti LMV




Descrierea experientei:

Am „văzut” pentru scurt timp atât ceea ce ar putea fi considerat Raiul, cât și opusul său. Suferința celor aflați în „Iad” era de neimaginat, mult mai intensă decât ceea ce predică uneori discursurile religioase despre foc și pucioasă. Era ca și cum ai fi fost condamnat să petreci veșnicia alături de oameni care i-ar răni pe alții exact în felul în care ai făcut-o și tu. Sau, în alte cazuri, singurătatea eternă îi învăluia pe cei care – ca să folosesc o expresie imperfectă – și-au construit viața jefuindu-i emoțional sau material pe ceilalți.

Ceea ce m-a tulburat cel mai tare a fost natura acelui loc întunecat: era un spațiu real și în același timp un non-spațiu, un fel de oglindă a propriei conștiințe. Nu ajungeai acolo pentru că cineva te trimitea, ci pentru că tu însuți te duceai acolo. Și, la fel, doar tu puteai găsi calea de ieșire. Veșnicia, așa cum am perceput-o, părea să reflecte alegerile și intențiile tale cele mai profunde.

Deși acel Iad era populat de milioane de suflete, el reprezenta doar o mică parte din vastul tărâm al existenței de dincolo. Câteva luni mai târziu, am văzut filmul What Dreams May Come și am fost uimit de cât de bine surprindea această realitate. Deși nu e o capodoperă cinematografică, redarea vieții de apoi din acel film este, până azi, cea mai apropiată reprezentare a ceea ce am trăit eu însumi – mai apropiată decât orice am reușit să pun în cuvinte.

Informații generale:

Genul: Bărbat.

Data când s-a petrecut întâmplarea: August 1999.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Reacție alergică.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Da. Mi s-a administrat un derivat de Valium.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Momentul separării nu a fost ceva ce am simțit. A fost mai degrabă ca atunci când dormi și te trezești. Acum aveam dureri îngrozitoare, și în momentul următor ”exploram” noile orizonturi.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Niciodată nu m-am gândit la asta, dar acum că ați întrebat, aș spune că incredibil de treaz și lucid. Mai mult decât în viața de zi cu zi.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Timpul părea să nu aibă nicio relevanță. Exista continuitate, dar nu o progresie liniară, e foarte greu de explicat. De asemenea exista un sens al spațiului, dar acesta părea să se modeleze în funcție de gânduri.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu-mi amintesc niciun sunet.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Au fost câteva lucruri ce păreau a fi jargoane medicale, sunt câteva proceduri și strigăte pe care mi le amintesc, dar sunt neclare. Amintirile din zona în care era corpul meu sunt confuze și încețoșate, într-un mod în care m-aș aștepta ca medicamentele să-mi fi tulburat mintea. Însă timpul petrecut în afara corpului este perfect clar.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. Sufletele chinuite dintr-un loc care de fapt era inexistent. Am simțit groază văzându-le chinul, compasiune și o foarte mare tristețe pentru că nu puteam face nimic pentru ele, nici eu nici nimeni altcineva. În Univers, undeva aproape de planeta noastră, alte suflete se bucurau de viața de apoi. Fericirea lor avea aceeași intensitate ca suferința sufletelor chinuite, și totuși, păreau să se afle pe treapta cea mai de jos a fericirii. Raiul părea să devină din ce în ce mai minunat cu cât înaintai mai departe, doar că nu călătoreai propriu-zis. Aveam impresia că mă îndrept spre ceea ce pot descrie cel mai bine ca fiind un „comitet de întâmpinare”. Ciudat era faptul că știam că mă așteptau acolo, și era compus dintr-un număr mare de oameni pe care îi cunoșteam, dar nu știu cum știam asta sau cine erau ei exact. Cred că era ceva asemănător cu senzația că mergi la o petrecere unde ești invitatul de onoare. Petrecerea urma să înceapă când ajungeam în „locul” potrivit – doar că nu am mai ajuns niciodată acolo.

Ați văzut vreo lumină? Nu

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Exista un sens clar al ordinii în univers. Era simțit așa cum aici simțim gravitatea. Părea să existe un ”scop”. Ceva care era simplu și elegant, dar nu am aflat niciodată ce era.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Părea că așteptam în viața de apoi ca timpul pământesc să treacă și decizia mea de a rămâne acolo să fie adusă în mod fizic la îndeplinire. Puteam să rămân acolo atât timp cât eram mort, dar cum deja hotărâsem că voi rămâne în viața pământească, în momentul în care inima mea a început să bată din nou, am fost readus imediat înapoi.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Liberal.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Nesigur. Nu o schimbare, ci o întărire a credințelor pe care deja le aveam.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Am rămas aproximativ la fel.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Acum mă înfurie veninul pe care și-l aruncă oamenii unii asupra altora. Mi-aș dori să pot să le arăt situația îngrozitoare în care se pun singuri în viața de apoi, însă de-a lungul istoriei atât de mulți sfinți au exprimat în esență ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, iar adevărul acesta a dus la asasinarea lor.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Întotdeauna evit orice ar constitui o alegere care să mă ducă pe drumul sufletelor chinuite.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Intensitatea acesteia.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Am ceea ce alții numesc capacități paranormale, le-am avut toată viața, însă după experiența trăită s-au intensificat foarte tare. În special clarvederea îmi este mult mai puternică.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte a fost senzația de acceptare totală. Cea mai rea parte a fost întâlnirea și sentimentele de empatie avute față de sufletele chinuite.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Le-am povestit doar câtorva oameni. Celor cărora le-am povestit fără ca ei să întrebe ceva - au reacționat cu o atitudine de genul „ah, ce drăguț, sunt sigur că tu crezi asta”. Cei care au întrebat, păreau dezamăgiți. Cred că își doreau să audă o poveste despre porțile din perle și despre cum urmau să fie răscumpărați. Adevărul nu le-a împlinit așteptările. Acum nu mai vorbesc despre asta (cu excepția acestui moment când vă scriu vouă).

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Nu.

Mai este ceva ce doriți să adăugați despre experiența dvs? De fapt am avut două experiențe LMV, dar pentru că au fost foarte asemănătoare, m-am gândit să vă povestesc doar despre una.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Aș adăuga o întrebare despre telepatia/empatia în raport cu cei întâlniți în viața de apoi.