Descrierea experientei:

Dr. Long, după ce v-am ascultat vorbind aseară la emisiunea ”Coast to Coast”, nu doar că am avut câteva surprize, dar mi s-au și clarificat multe lucruri. După ce am născut-o pe fiica mea cea mică în 1959, am avut o criză puternică de astm. Fiica mea care avea 10 ani a chemat un vecin, și am fost dusă la cabinetul doctorului meu. Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost medicul care chema ajutoare, și spunând cuiva să-l sune pe soțul meu, pentru că mă pierdeau.

Îmi amintesc perfect că am intrat într-o cameră puternic luminată (o lumină gălbuie, piersică) și vorbeam cu două voci masculine. Nu vedeam pe nimeni, dar vocile lor erau atât de clare, și aveam senzația că discutăm mai degrabă telepatic decât cu buzele.

Îmi amintesc fiecare cuvânt clar, ca și când tocmai am discutat, deși au trecut mai mult de 40 de ani de atunci. Păreau foarte surprinși că sunt acolo, și unul dintre ei tot spunea ”Dar nu a sosit timpul ei”. Mă simțeam puțin jenată, pentru că păreau că nu știu ce să facă cu mine. Nu aveam idee unde mă aflu, dar nu mi-a trecut prin cap să-i întreb unde sunt. În cele din urmă, s-au pus de acord că eu sunt cea care trebuie să facă alegerea. Mi s-a spus că pot rămâne acolo, sau mă pot întoarce înapoi. Am întrebat cum aș putea să mă întorc, și mi-au spus ”să mă țin bine și să nu-mi dau drumul”. Dar dacă doream să rămân, trebuia doar să mă relaxez și aș fi rămas cu ei. Trebuie să menționez că pe tot parcursul discuției cu ei aveam senzația că atârn pe marginea unei prăpastii, și că mă țineam de o stâncă doar cu vârfurile degetelor. M-am gândit o vreme la asta, apoi am spus că tocmai am născut, mai am încă doi copii mici, și simt că ar trebui să mă întorc ca să-i cresc. Mi-au spus cu blândețe că este o decizie bună, și m-au sfătuit să mă țin bine.

Imediat i-am auzit pe doctori care se felicitau între ei, iar soțul meu stătea în spatele lor și plângea. M-am întrebat de ce considerau doctorii că au vreo legătură cu întoarcerea mea. Am încercat să aflu cât timp am fost ”plecată”, dar nici doctorii și nici soțul meu nu au vrut să vorbească despre asta.

Biroul soțului meu era la o distanță de 15 minute de cabinet. A doua zi m-am dus la control, iar asistenta a plâns, spunându-mi că erau convinși că m-au pierdut.

Timp de 15 ani nu am răcit niciodată, și n-am avut nicio criză de astm. Prima dată când m-am îmbolnăvit mă uitam la o emisiune de-a lui Phil Donahue care avea invitat un doctor ce vorbea despre experiențele LMV. Eram șocată.

Încă din copilărie am avut o intuiție puternică, și experiențe extracorporale. După experiența LMV acestea s-au intensificat atât de mult încât au ajuns să fie o povară pentru mine, și am încercat treptat să mă detașez de toate acestea. Nu mi-e deloc teamă de moarte. Am stat de vorbă cu mulți prieteni și rude cărora le era foarte frică de moarte.

Mi-am petrecut ultimii patruzeci-și-ceva de ani lucrând pentru organizații care oferă ajutor persoanelor vulnerabile. Am început să scriu (și să public), deși nu mare lucru! Am devenit foarte vocală pe teme precum Sistemul de Sănătate și altele, și am depus mărturie la audieri în Senat. Înainte de asta eram atât de timidă încât cu greu îmi rosteam numele într-o ședință restrânsă, printre prieteni. Am renunțat la religia instituțională, și mă simt mai devotată în rugăciune ca niciodată.