Descrierea experientei:

În vara anului 1971 eram, la fel ca toate fetele de 15 ani, acum fericită, acum deconectată și nesigură. Eram un copil bun, dar ca majoritatea fetelor de vârsta mea - eram confuză, obosită de familia mea și speriată de viitorul cu necunoscutele sale. Era o perioadă de căutări.

În iunie era foarte cald, iarba era uscată și arsă de soare. Nu mai plouase de o lună. În ultima zi de iunie s-a pornit o ploaie blândă sub cerul luminos și senin, iar eu și familia mea n-am rezistat tentației de a ieși afară. Mirosul ierbii uscate de soare era dulce, iar stropii de ploaie erau răcoritori și revigoranți. Ne jucam prin ploaie, și un singur fulger a apărut pe cer. A lovit în mine și într-un copac din apropiere, și m-a lăsat fără viață (Nu am simțit deloc fulgerul - o întrebare care mi se pune des).

Eram într-un loc asemănător unui vid, privind un eveniment tăcut, dar plin de culoare, asemănător unei benzi de film, cu întâmplări din trecutul meu. Acest loc era alb-negru, ca un televizor vechi. Însă imaginile erau colorate și foarte clare. Unul dintre evenimente era despre mine, copil fiind, când am împins-o pe sora mea mai mică de pe o tricicletă. Era ca o bandă de film care rula continuu, fără să se oprească, în mișcare continuă. Evenimentele prezentate erau momente în care răniseram sentimentele altora. Nu m-am simțit judecată, dar conștientizam modul în care îi afectasem pe ceilalți.

Apoi am ajuns în prezența lui Isus (așa cred eu). Nu Îl vedeam, dar știam foarte clar că El era prezent.

Eram în acel loc ca un vid împreună cu El, se asemăna cu priveliștea ce-o vezi din avion, cu nori pufoși, dar în versiunea alb-negru (sau gri).

În prezența Lui simțeam o iubire de nedescris, căldură, acceptare, răbdare, toleranță, pace, calm și serenitate. Așa cum puteți bănui - cu toate aceste adjective, nu pot descrie profunzimea acelei stări. Nu era nevoie să văd ceva. Înțelegerea și iubirea erau tot ce conta.

În prezența Lui simțeam că am toată cunoașterea universului. Toate întrebările mele aveau răspuns și totul avea sens. Comunicam liber, nu prin cuvinte, dar clar și mult mai concis decât orice conversație pe care am avut-o vreodată. Nu aveam nicio grijă pământeană.

El mi-a spus foarte clar ”TOTUL E DESPRE IUBIRE”, și mi-a mai spus că sinuciderea nu e o alegere pe care să o pot face eu.

Timpul nu există. Se pare că timpul este doar aici ca o convenție pământească. Știu cât de ciudat sună, dar atunci avea tot sensul din lume.

Apoi am devenit conștientă de trupul meu de pe pământ. Priveam de deasupra, dar vedeam atât de clar și de în detaliu, aproape de parcă aș fi putut să măresc imaginea dacă-mi doream. Nu aveam nicio emoție, numai că am auzit unul dintre cei care mă resuscitau că a spus ”Au trecut mai mult de șase minute, dacă se întoarce acum ar putea avea creierul afectat”. Îmi amintesc că m-am gândit ”La naiba, habar n-are ce zice”. Probabil că tipul încerca să-l facă pe tatăl meu să se gândească la încheierea resuscitării. În afară de asta, nu am avut nicio emoție cu privire la ce se întâmpla. Mintea și sufletul meu nu aparțineau corpului, și nu erau deloc preocupate de ce se petrece jos. Mă simțeam ca un observator tăcut.

Apoi mi s-a dat clar de ales: ”să rămân” sau ”să mă întorc”. Îmi doream foarte mult să rămân acolo unde eram, dar am privit în jos și am văzut-o pe mama care de obicei e foarte calmă în momente de criză, acum aproape isterică și foarte disperată. Îi simțeam suferința, și am ajuns instant înapoi pe Pământ în corp. Se pare că doar gândul și simțirea suferinței mamei a reprezentat decizia mea de a mă întoarce.

În drum spre spital i-am povestit mamei ce am trăit. Ea a sugerat că ar fi putut fi un vis. Știam că nu a fost, dar în 1971 nu exista termenul de ”experiență la limita dintre viață și moarte”. Nu am mai vorbit despre asta, eram convinsă că experiența trăită de mine nu era acceptată de societate, astfel că am reprimat-o timp de mulți ani.

Nu mi-a mai fost prezentă în gândurile conștiente până peste vreo șase ani, când o asistentă medicală, colegă de lucru, m-a chemat cu ea la o conferință de asistență medicală. Conferința era despre moarte și procesul morții - mi s-a părut că e un subiect cam morbid, dar ea a insistat, așa că am fost de acord să merg.

Stăteam în public, la vreo șapte rânduri distanță de femeia care vorbea, și femeia asta m-a fascinat. Simțeam că bătrânica asta mă deschide ca pe o carte și-mi expune paginile ascunse până în punctul în care să nu mai am secrete - ea le știa pe toate. Știa cine sunt și a înțeles cum gândesc și ce simt față de viață și față de viața de după viață.

Cea care vorbea era Dr. Elisabeth Kubler-Ross, și până în acea zi nu auzisem niciodată de ea. Mi-a deblocat amintirile despre experiența mea la limita dintre viață și moarte, și m-a făcut să mă simt în regulă cu faptul că am trăit așa ceva. Am avut un sentiment incredibil de ușurare, stăteam acolo incapabilă să mișc. Voiam cu disperare să vorbesc cu ea personal, dar eram prea timidă și introvertită.

După acea conferință nu am mai simțit nevoia să-mi reprim experiența, iar câțiva ani mai târziu termenul de experiență în apropierea morții se auzea peste tot. Deși acest lucru mi-a dat o senzație de libertate, timp de încă 5 ani nu am povestit nimănui ce am trăit.

Mulți ani de zile am fost supărată pe Dumnezeu, și confuză. Cu timpul am înțeles că supărarea mea venea din faptul că m-am simțit trișată. Când am fost întrebată dacă vreau să rămân sau să mă întorc - am simțit că am fost aruncată repede aici - eu mai voiam să mă mai gândesc la alegere. De asemenea m-a supărat întoarcerea în sine. (Mulți ani mai târziu am înțeles că întoarcerea a fost decizia mea, dar nu atunci).

Timp de 20 de ani am stat departe de orice formă organizată de religie. (Niciodată nu m-am îndoit de existența lui Dumnezeu. Dacă m-ar fi întrebat cineva ”Crezi în Dumnezeu?” - răspunsul meu ar fi fost, și încă este ”Nu CRED. ȘTIU!”)

În tot acel timp de supărare și frustrare, am căutat chestii spirituale de tip new-age. Multe dintre acestea erau interesante și provocatoare, și la început îmi dădeau un sentiment foarte mare de libertate. Dar chestiile new-age sunt foarte orientate către sine. Când ești la necaz, e greu să te bazezi pe sine pentru alinare și ghidare. M-am simțit foarte goală. Aveam nevoie să simt iubirea totală și necondiționată, alinarea, puterea și răbdarea Domnului nostru, iar El să mă învăluiască în spiritul Lui, să mă umple și să mă îmbrățișeze, și apoi să pășească cu mine. După ce L-am lăsat să intre, mânia mea a început să scadă, iar odată cu asta, am început să simt cum Duhul Său mă călăuzește.

Într-o zi m-am simțit chemată să caut o Biblie pe care o primisem chiar înainte de experiența LMV. Niciodată nu o citisem - nu prea am fost interesată, mi se părea că e confuză. Dar în acea zi am deschis-o fără să mă uit, la orice pagină s-ar fi deschis ea. Pe pagina respectivă scria despre înțelepciunea lui Dumnezeu, și cum cei imaturi spiritual pot citi și auzi cuvântul lui Dumnezeu, și nu-l pot înțelege. Pă măsură ce citeam, cuvintele păreau să fie absorbite în mine, de parcă le recunoșteam de undeva, și le știam. Am citit ore întregi, simțindu-mă hrănită spiritual și reînnoită.

Acum mă simt aproape de Dumnezeu, citesc Biblia în fiecare zi și vorbesc cu alți credincioși. Organizațiile religioase vor avea întotdeauna conflicte și leaderi rigizi și încăpățânați. Sunt umani și imperfecți.Mulți oameni capătă o viață centrată pe Hristos prin religia organizată. Mie mi s-a oferit o scurtătură, dar nu am recunoscut-o ca atare până în ultimii opt sau nouă ani – nu vreau să mai pierd niciun moment prețios. Nimeni nu are toate răspunsurile. Dacă ne permitem să fim călăuziți de Duhul Său, adevărul va fi întotdeauna evident. Acum simt că mă dezvolt spiritual și că sunt hrănită în fiecare zi într-un mod sănătos și împlinitor.

Pentru prima dată în toți acești ani, mă simt de parcă încep să fac munca pe care El m-a trimis s-o fac. E un sentiment de pace și mulțumire când sunt atât de plină de spiritul Lui. Încerc să-i caut ghidarea în tot ce fac. Când reușesc, viața mea e ușoară.

El este întotdeauna cu noi - dacă nu Îl simțim, este pentru că ne-am îndepărtat noi, nu El.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: 30.06.1971

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Lovită de fulger.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Nu.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Nu aveam nicio formă, doar existam.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Fizic - nu respiram, mi se făcea resuscitare (CPR). Mental, eram extrem de lucidă, mai lucidă decât oricând altcândva.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Timpul nu exista. Aveam impresia că timpul există doar aici, ca o formă de convenție.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Nu.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Tatăl meu care împreună cu un membru al echipajului de salvare mă resuscita.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nu.

Ați întâlnit sau văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. Cred că m-am întâlnit cu Christos. Nu era o prezență fizică, ci o prezență atotcuprinzătoare, foarte reală, cu cea mai clară formă de comunicare pe care am experimentat-o vreodată. El era cu mine, mă umplea cu iubirea Lui și cu cunoaștere. Mi-a revelat atât de multe lucruri și totul avea sens.

Ați văzut vreo lumină? Nu.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? Nu.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Cred că am primit toată cunoașterea misterelor vieții, însă la întoarcere nu am rămas cu aceasta, am rămas doar cu senzația că am știut totul acolo. Se pare că aceste informații sunt ascunse în mintea mea.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? Vedeți relatarea.

Ați văzut scene din viitor? Scene din viitorul lumii. Cred că am văzut, dar nu mi s-a permis să mă întorc cu acele informații.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Nu.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Da. Cu siguranță mi s-a dat de ales: să mă întorc sau nu. Fix în momentul în care m-am uitat în jos privindu-mi mama devastată și am început să mă întreb cum se simte - am ajuns instant înapoi în corp.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? O adolescentă care își punea întrebări, crescută în credința catolică.

Care este religia dvs acum? Moderată. Liberal Luterană.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. M-am maturizat - cu toții creștem și ne schimbăm cu experiențele vieții. M-am simțit foarte frustrată în primii 10 - 12 ani.

Referitor la viata Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Îmi colorează fiecare zi. Simt o legătură specială cu Domnul și continui să învăț să am încredere și să cresc în Duhul Lui. Simt un fel de singurătate, din cauza lipsei mele de interes pentru „lucruri” – trăim într-o societate profund orientată spre posesii materiale.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Viața asta Pământeană este foarte materialistă. Nu-mi place asta. Îmi place simplitatea și oamenii care pot vorbi și despre altceva în afară de posesii, cum ar fi viața, iubirea, Dumnezeu, Cuvântul Lui, compasiunea, etc. Cu cât dau mai mult, cu atât mai mult primesc înapoi.

După Experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Lipsa cuvintelor în vocabular pentru a descrie sentimentele de pace infinită, mulțumire și iubire.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Uneori văd flash-uri de imagini, ca niște instantanee cu oameni sau locuri. Mă frustrează – nu le înțeleg și nu știu ce să fac cu ele. Am văzut lumini colorate care se mișcau în casa mea - păreau să fugă și să chicotească. Uneori simt o prezență când nu e nimeni prin preajmă. Cu anumite ocazii simt că primesc mesaje pe care să le transmit cuiva - dacă le ignor - mesajele persistă până le transmit. Întotdeauna știu pentru cine este mesajul.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cel mai frumos: că am fost acolo. Cel mai rău: Viața în limitarea acestei lumi imperfecte și fără prea mulți oameni cu care să pot comunica, oameni care să înțeleagă dincolo de „zgomotul” și superficialitatea acestei lumi.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Inițial cu mama. Ea a crezut că a fost un vis. Am mai vorbit cu ea despre asta după ce a avut un atac cerebral - atunci mi-a spus ”Întotdeauna m-am gândit la experiența ta”. Alți oameni în care am încredere - majoritatea doar ascultă.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice alt moment al vieții? Nu. Mai este ceva ce doriti să adăugați despre experiența dvs? Sunt sigură că este mai mult - dar nu.

Vă rugăm să faceți orice propuneri în privința acestui chestionar. Ce întrebări ar mai trebui incluse aici ca să vă ajute să comunicați mai bine experiența dvs.? Vedeți mai sus.