Descrierea experientei:

Eram în travaliu cu fiica mea cea mică. Eram anesteziată local, pentru că nășteam prin cezariană. Mi-au administrat mai mult anestezic decât era necesar, pentru că anestezia nu-și făcuse efectul imediat. Mi-a scăzut tensiunea și am început să mă simt foarte rău. După o jumătate de oră, s-a născut fiica mea. Apoi au continuat. Trebuia să mă sterilizeze pentru că nu mai puteam să nasc al treilea copil. Era deja al doilea copil născut prin cezariană, iar doctorii nu voiau să-și asume riscul unei a treia nașteri. Eram încă conștientă. În timp ce mă operau, au descoperit că am cancer și au fost nevoiți să-l scoată. Anestezia nu a funcționat așa cum trebuia, iar corpul meu a reacționat din cauza durerii. Inima mi s-a oprit de două ori. M-au readus la viață injectându-mi adrenalină direct în inimă. Mi-am revenit, și nu am simțit nimic ciudat pe moment. După două ore (s-au confruntat cu multe complicații din cauza cancerului), am început să mă simt amețită. Inima mi s-a oprit pentru a treia oară. Am început să simt ca niște ”tresăriri” în interior, și înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, mi-am văzut corpul întins pe masa de operație. După câteva secunde i-am văzut pe medici panicați. Unul dintre ei striga că am pierdut prea mult sânge.

Dintr-o dată, tot ce vedeam era lumină. Nu era o lumină orbitoare, ci blândă, liniștitoare. Nu știu cum să explic, așa cum am mai spus, e prea mult pentru a putea fi cuprins în cuvinte; peste mine se așternea pacea. Odihnă, pace în forma sa cea mai pură. Nicio grijă, nicio problemă, niciun sentiment negativ, niciun gând rău. Doar pace. Mai intens decât atunci când ești îndrăgostit, mai profund decât atunci când îți ții copilul în brațe pentru prima dată, mai frumos decât orice îți poți imagina. Doar pace, odihnă și fericire. Nimic altceva. Am văzut o femeie. Frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă de culoare albastru deschis. Fermecătoare. În acel moment, am realizat că eram moartă — sau în orice caz că nu mai sunt în corp. Tot ce puteam gândi era ”Ok, mi-am văzut fetița. E minunată; e frumoasă. E sănătoasă. Acum eu m-am dus. Ea va fi bine”. Sună egoist, dar în acel moment nu m-a deranjat această situație. Ciudat. Eram fericită că o văzusem, aia era tot ce conta pentru mine în acel moment.

Continuam să privesc lumina, femeia. Eram extrem de fericită. Nu avea un chip clar. Era blondă și avea o rochie albastră. Zâmbea. Lumina albă blândă s-a transformat într-un peisaj. Iarbă de un verde incredibil de intens, cu trandafiri roșii - cât vedeai cu ochii. Știam că femeia este lângă mine. Nu o vedeam cu adevărat, dar știam că e acolo. Era atât de frumos. Am plâns de fericire.

Dintr-o clipă în alta, am simțit că ceva sau cineva mă trăgea de acolo. Peisajul s-a estompat și am ajuns înapoi pe masa de operație. Sună ciudat, dar am avut senzația că mă nasc. Aerul a început să-mi intre în plămâni, era foarte dureros, și am țipat cât am putut. După câteva secunde mi-am dat seama că m-am întors, și tot ce am putut să fac a fost să-i implor să mă lase să plec. Să mă întorc acolo unde tocmai fusesem. Am înjurat, am strigat la doctori, eram extrem de furioasă. (Credeți-mă, în mod normal sunt o persoană foarte calmă). I-am lovit, am țipat la ei, nu mai conta nimic. Voiam să mă întorc. Desigur, asta nu m-a ajutat cu nimic. Ulterior am aflat că fusesem declarată moartă cu câteva minute înainte.

Informații generale:

Genul: Femeie.

Data când s-a petrecut întâmplarea: Iulie 1996.

Pe durata când se petrecea întâmplarea, avea loc vreun eveniment ce era legat de amenințarea vieții? Da. Operație. Naștere și complicații chirurgicale.

Elemente LMV:

Cum considerați că a fost trăită experiența dvs: Pozitiv.

Există medicamente sau droguri care v-ar fi putut afecta experiența? Da.

A fost experiența dvs. de visare în vreun fel? Nu. Sunt sigură 100% că nu a fost un vis. Mi-am văzut corpul întins acolo. Știam ce se întâmplă.

V-ați simțit separat de trupul fizic? Da. Simțeam că tremur, ca și când aveam două corpuri în loc de unul singur.

La ce punct pe parcusul întâmplării v-ați aflat la cel mai înalt nivel de conștiență sau atenție? Am fost foarte conștientă. Mi-am dat seama că murisem.

Vi s-a părut că timpul este accelerat? Totul părea să se întâmple deodată, de parcă timpul s-ar fi oprit. Mi s-a părut că au trecut ore întregi cât am fost acolo, dar mi s-a spus că am fost moartă doar 7 sau 8 minute.

Vă rugăm să comparați auzul din timpul experienței cu auzul de dinainte de momentul experienței. Da. Am auzit un „ticăit”. Ca niște clopoței foarte mici. Apoi, am auzit sunetul unui vânt blând.

Ați fost conștient de alte lucruri ce se petreceau departe de dvs, ca și cum ați fi avut o percepție extrasenzorială? Nu știu dacă este important, dar în copilărie am prezis că trei dintre cei patru bunici ai mei vor muri foarte repede. Visasem patru zile la rând. Am avut dreptate.

Ați trecut printr-un tunel sau ceva asemănător? Nesigur. Nu era deloc un decor religios. Doar un peisaj. Iarbă foarte verde cu trandafiri roșii, și femeia pe care am descris-o mai sus.

Ați întâlnit sau ați văzut alte ființe care au decedat sau care încă trăiesc pe Pământ? Da. O femeie înaltă, blondă, cu o rochie lungă, albastră. Nu avea întocmai un chip, dar știam că zâmbea. Nu am vorbit, dar ea era însăși pacea.

Ați văzut vreo lumină? Da. Când am ieșit din corp, camera s-a transformat într-o lumină albă, blândă. Nu era strălucitoare așa cum am auzit adesea din poveștile altor oameni.

Vi s-a părut că ați intrat într-o lume altfel decât cea pământească? O lume mistică sau nepământeană.

Ce fel de emoții ați simțit în timpul experienței? Doar fericire, pace și odihnă.

Vi s-a părut că înțelegeți totul dintr-o dată? Totul în legătură cu Universul. Am știut că ceva nu este în regulă cu soțul meu. Aveam o presimțire foarte rea, imediat ce l-am văzut cu fetița noastră nou-născută în brațe. Nu știam cum sau ce este, dar știam că trebuie să fiu precaută.

Ați avut experiența revederii tabloului vieții? După această experiență, am încercat să mă decorporalizez. Am încercat să-mi vizitez câțiva prieteni. În general adorm încercând, dar de fiecare dată când încerc, oamenii îmi spun că m-au visat. O prietenă apropiată m-a sunat odată și mi-a spus ”La naiba Annick, nu mă mai vizita în vise”. Uneori îmi amintesc, alteori nu.

Ați văzut scene din viitor? Nu.

V-ați lovit de vreun obiect fizic sau ați simțit o limită de care nu puteați trece? Da.

Ați ajuns la o graniță sau punct de unde nu mai era întoarcere? Nu. Am știut doar că m-am întors în momentul în care am deschis ochii pe masa de operație.

Dumnezeu, Spiritualitatea și Religia:

Care a fost religia dvs înainte de experiență? Nesigur.

Care este religia dvs acum? Liberală.

Ați avut orice modificări ale valorilor sau ale credinței ca urmare a experienței? Da. În primul rând nu mai îmi este frică de moarte. Întotdeauna mi-a fost. Dar dacă așa e când mori, frica s-a încheiat.

Referitor la viața Pământeană, altele decât Religia:

Schimbări din viața dvs după experiență: Evoluție.

Ce schimbări au apărut în viața dvs după experiență? Viața mea personală s-a schimbat, așa cum v-am spus mai devreme. Și eu m-am schimbat. Încerc să am mintea deschisă (liberă); nu dau explicații pentru ceea ce fac, cu siguranță nu pentru ceea ce gândesc, câtă vreme pot privi oamenii în ochi, și pe mine însămi. Toată lumea merită respect, dar cine îl pierde, îl pierde pentru totdeauna. Spun ce vreau, fac ce vreau, și am lăsat în urmă pușcăria căsniciei (în cazul meu, desigur). Înainte de experiență eram mereu speriată; de soțul meu, de părinții mei, de șeful meu. Nu eram sigură pe mine. Totul s-a schimbat. Nu dintr-o dată, dar aceea a fost ziua în care am început să-mi dau seama că trebuie să trăiesc în loc să-mi fie mereu teamă. Să mă bucur de viață.

S-au schimbat legăturile dvs. cu oamenii ca rezultat al acestei experiențe? Viața mea de zi cu zi s-a schimbat mult. Am mai multă încredere în acea ”voce interioară”. Respect mai mult tot ce este în jurul meu, dar în special pe mine însămi. Mi-am părăsit soțul. În momentul în care m-am întors în ziua aia, am știut că ceva nu este în regulă cu el. Oare mi-a spus ea, și am uitat? Oare am primit sentimentul de ”dincolo”? Nu știu, dar m-am uitat la el și am știut că ceva nu este deloc în regulă cu el. Stătea cu fetița noastră în brațe și am știut că trebuie să-l părăsesc. Am început să cercetez niște lucruri. Povestea pe scurt este că era foarte implicat în traficul de droguri, a dus copiii la o grădiniță fără știrea mea, s-a împrumutat cu bani peste tot în oraș, tot fără știrea mea. Ducea o viață dublă. Ani de zile am tot descoperit lucruri. A fost destul de abil încât să le ascundă de mine. Nu mă întrebați cum, dar în clipa în care l-am văzut acolo, în salon, cu copilul meu, am știut.

După experiența LMV:

A fost greu de exprimat în cuvinte această întâmplare? Da. Este greu să le descriu altor oameni cât de frumos a fost. Până la acel ”eveniment” eu nu am știut ce înseamnă ”pacea”, ”odihna”, ”norocul”. A fost și încă este prea frumos pentru a putea fi cuprins în cuvinte. În afară de asta, mulți oameni te consideră nebun dacă le spui o asemenea poveste.

Ați observat vreun dar psihic, paranormal sau special pe care nu-l aveați înainte de întâmplare? Da. Am început să cunosc mai bine oamenii. Simt aurele, uneori le văd. Privesc pe cineva și știu cum este, dacă este bolnav/ă. Din ce în ce mai mult știu ce urmează să se petreacă în viitorul apropiat. Lucruri simple: răspunsuri pe care le știu dinainte, lucruri mici care se întâmplă.

Există părți din experiență care au o semnificație importantă pentru dvs? Cea mai frumoasă parte este momentul în care am văzut acel câmp cu trandafiri roșii. Este ceva atât de simplu, dar atât de minunat. Cel mai rău, desigur, este momentul în care m-am întors.

Ați împărtășit cu alții experiența avută? Da. Am stat de vorbă cu cineva care a experimentat decorporalizări din copilărie. El a încercat și să se sinucidă, acesta pretinde că poți face lucruri rele în timpul acestor evenimente. În orice caz, el m-a crezut. Mi-a spus să fiu precaută cu decorporalizările, să am întotdeauna gânduri pozitive și așa mai departe. Alții s-au uitat la mine ca la o nebună. Astfel că după ce le-am povestit la doi sau trei, nu am mai vorbit despre asta. Am încercat niște chaturi de pe site-uri, dar e plin de mincinoși. Nu-mi place să mă joc cu aceste experiențe.

Vi s-a mai întâmplat să aveți acest fel de experiență în orice moment al vieții? Da. Am încercat să mă decorporalizez o perioadă lungă de timp, am citit despre asta și am învățat. În ultimele luni am început să reușesc. Am propria mea lume acolo (Sau nu este doar a mea?) Același peisaj, cu unicorni și sirene, planete și stele. Și acelea nu sunt vise. Chiar îmi părăsesc corpul.