Compania “B" Co., Batalionul 2/47' Inf (Mech.), 9' Divizia Infanterie.

Era pe la sfirsitul sezonului secetos, si plantonul meu trebuia sa plece din tabara. Misiunea noastra era simpla: trebuia sa coborim panta, sa tinem la vedere steagul si sa fim siguri ca putem inainta. Masinile armate din fata mea deja inaintau prin nisipul care se ridica formind nori de praf. Lady, mascota plantonului, alerga dupa noi dind din coada. Mai de mult o masina armata in care se afla explodase, asa ca de atunci nu o mai luam cu noi. In locul bazmalei de desert mi-am pus pe cap o casca, apoi ochelarii cu rame de metal, si mi-am incarcat mitraliera de calibru .50 in timp ce prindeam viteza. Lady s-a opit cu citiva pasi inaintea portii si ne-a privit lung.

Cele patru masini blindate au ajuns la viteza dorita, de circa 64 km pe ora care crea o briza usoara, binevenita. Pe ambele parti ale drumului se vedeau kilomerii intregi de santuri ce dadeau impresia de grati de diferite marimi. Miristea de culoare galbena, uscata, a recoltei anului ce trecuse abia acoperea terenul. Pamintul de lut era brazdat de crapaturi de circa 3 cm care formau blocuri de lespezi uscate. Desi pamintul era plat, nu puteai vedea la distranta decit pina la marginea desisului ce se intindea pretutindeni.

Desisul era format din palmieri verzi, grosi si foarte desi, care aveau o inaltime de 6 pina la 9 metri. Oriunde te-ai fi aflat prin aceasta delta care se numea Mekong River Delta, nu puteai sa nu te aflii complet inconjurat de desisul de palmieri. Citeodata era la o distanta de 3 km, alteori numai la citiva metri. Se formasera de-a lungul numeroaselor brate ale riului si impinzisera zona cu un complex sistem de radacini. ‘Noi’ eram responsabili de orasele mari si sate, de drumuri, de zona aeriana si acvatica si de pamintul umed unde crestea orezul. Partea lui ‘Charlie’ era marginea desisului de palmieri.

Motoarele diesel produceau un zgomot asurzitor, lasind in urma lor kilometrii de praf in timp ce coloana de masini bindate se apropia de locul de care aveam toti oroare, acolo unde zidul junglei de palmieri venea pina la marginea drumului. In mod instinctiv, am inceput sa urmaresc cu multa atentie marginea desisului. Dintr-o data, o mina a explodat sub noi. Am stiut imediat ce se intimpla (deoarece doar cu 3 saptamini inainte o alta masina explodase la fel, sub mine) si mi-am zis: ‘fir’ar sa fie, iarasi mi se intimpla’. Eu si toti cei care erau cu mine in masina am fost aruncati in aer. In jurul meu era ca un con prelung in care se gaseau camarazii mei, praf, arme, amunitii, casti si boxe cu ratii.

Ma indreptam undeva in sus, iar timpul asa cum il stim noi a inceput sa incetineasca. Obiectele ce se invirteau in jurul meu au inceput sa piarda din viteza intr-un mod ce parea total contradictoriu legilor fizicii. Am fost fascinat de giratziile din ce in ce mai lente ale camarazilor mei si ma intrebam ‘Este acesta sfirsitul? Am murit cu totii?" Aceasta traiectorie a culminat cu un stop total al timpului si un calm, o liniste inexplicabila s-a asternut in jur. A urmat o stare de constienta pe care pot s-o descriu numai prin aceea ca se deosebea de starea de zi cu zi asa cum visul se deosebeste de starea de trezie. Oricum as descri-o, era pace, era atotcuprinzatoare (din punct de vedere al timpului si spatiului), atotstiutoare, si absorbea totul intr-un Intreg indivizibil.

Intregul univers cu trecutul, prezentul si viitorul lui se convergeau intr-un singur Centru de a carui existenta depinde absolut totul. Este Cel ce nu se schimba niciodata. Este ‘Lumina’ Constientei Pure care lumineaza toate lucrurile. Este semnificatia de baza al enigmaticului pasaj din Biblie, ‘Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos tot trupul tau va fi plin de lumina.’ (Matei 6:22). Este marele Nimic – caci cuprinde totul si toate si astfel nu poate fi avea nici un nume. Astfel ajungem la expresia Totul in Toate.

Mai presus de toate pot spune ca nu m-am indoit de autenticitatea acestei experiente asa cum atunci cind te trezesti nu te indoiesti de faptul ca ceea s-a petrecut in timpul noptii a fost un vis si ca acum esti treaz. Pe scurt, Insusi Dumnezeu mi-a patruns inima si intreaga fiinta in asa fel ca ‘Eu’ nu mai existam ca personalitate – numai El exista. Am avut un simtamint coplesitor de fericire, iubire, mila si ceea ce era ciudat, un simtamint patrunzator de deja vu. Cunosteam in sfirsit ca Adevaratul Camin si Sinea Adevarata mi-au s-au relevat.

Evenimentele din viata mea de pina atunci mi-au fost aratate pe larg, fara graba, in cele mai mici detalii, dar nu in ordine cronologica, ci totul de o data – unele intimplari fiind mai accentuate decit altele. Ulterior ‘Eului’ meu i s-a permis sa existe din nou (nu a fost o alegere a mea- pur si simplu asa s-a petrecut) si mi s-a dat posibilitatea sa cunosc tot ceea ce doream sa cunosc fiind constient de faptul ca timpul nu mai avea nici o importanta; intr-adevar, ‘aveam tot timpul din lume la dispozitie’. In continuare m-am concentrat asupra unui aspect sau altul din viata mea si am decis ca de fapt nu erau prea multe lucruri de care sa-mi fie rusine. De fapt nu m-am folosit de anumite talente cum ar fi trebuit dar in definitiv nu eram decit un baiat naiv de 22 de ani cu vederi limitate.

In acest timp puteam observa panorama drumului intr-un unghi de 360 de grade, cu marginea desisiului si cele 3 masini armate (doua in fata si una in urma noastra). Intregul episod parea sa se petreaca in interiorul capului meu, dar nu eram prea sigur daca capul meu mai era atasat de restul trupului – desi in situatia de fata nu mai parea important. Cu alte cuvinte, nu-mi pasa de loc daca mai traiam sau nu. Apoi am fost ‘informat’ cu blindete (dar fara echivoc) ca voi supravietzui exploziei nevatamat si ca voi iesi teafar din Vietnam. Asa incit, cuprins de egoism, mi-am indreptat atentia asupra celor ce se intimplau in jur si, in plina stapinire de sine si foarte precaut am tras urmatoarele concluzii: 1) pastreaza constienta ca nu cumva sa te inneci in apa de 5cm, 2) stai slobod ca sa nu-ti rupi oasele, si 3) tiraste-te departe de masina blindata ca sa nu se rostogoleasca peste tine. Numai in clipa cind nu am mai avut alte solutii in cap timpul a inceput intre iarasi in normal. Starea anterioara de constienta transcendentala s-a transformat din nou in starea normala de zi cu zi. Puteam vedea pamintul cam la 6 metrii in fata mea si am inceput sa ma indrept spre el.

In urma acestei experiente am ramas cu un sentiment de respect si buna stare. De atunci, am ramas cu o convingere puternica ca Dumnezeu exista, mai puternica decit aceea ca doi si doi fac patru. Pentru mine nu mai este o chestiune de credinta sau convingere pentru ca eu L-am vazut asa cum e El. Si totusi a fost o surpriza placuta sa descopar ca El ne iubeste, este plin de intelegere si iertare. Voi fi etern recunoscator ca m-a cules ca sa zic asa in palma Sa in acel moment critic din viata mea; de fapt, imi vin lacrimile si acum dupa treizeci de ani cind scriu despre aceasta intimplare. De asemenea, nu-mi mai este frica de moarte cum imi era inainte (de durere si suferinta da, dar nu de moartea insasi) – deoarece datorita Milei Lui aceasta picatura de apa isi reaminteste de oceanul din care provine. Din nefericire, o asfel de experienta depinde numai de Dumnezeu si nu de noi, dar credeti-ma pe cuvint cind va spun ca, ea se afla intotdeauna Aici si Acum si cu mult mai aproape decit va inchiputi.

Nu am mai avut o experienta asemanatoare (inainte sau dupa) care sa fi fost atit de reala si de profunda cit am incercat sa descriu aici cu mijloacele slabe ce le am la dispozitie. Insa, amintirea ei mi-a fost indeajuns ca sa ma ajute si sa-mi aduca alinare in mijlocul vicisitudinilor vietii. Imi pare rau, dar nu am observat nici un fel de abilitati psihice sau paranormale in ceea ce ma priveste- doar o convingere nestramutata in realitatea spiritului. Daca cunoasteti vreo metoda prin care as putea retrai aceasta experienta (fara sa fiu aruncat in aer sau sa fac meditatia OM timp de treizeci de ani), va rog sa-mi spuneti. Fie ca Dumnezeu sa vie cu voi (El este oricum, dar gasesc ca este o urare frumoasa).