Imi amintesc cum pe cand aveam virsta de aproximativ doi ani jumate (1974-1975, pe undeva prin statul Texas ) , am avut prima mea traire LMV. Era cam tirziu, si totusi eram inca treaz caci inca nu fusesem dus la culcare. Mama avea un prieten la cina si vorbeau in sufragerie. Tata era plecat la servici (asa cum era de obicei seara). Noi copiii eram in fata telvizorului in alta camera. Mama ne-a spus sa stam acolo si sa n-o deranjam sub nici un pretext, altfel ne arata ea noua. In orice caz, in timp ce ne uitam la televizor, a aparut un anunt care spunea ca spectacolul urmator va fi in culori (v-am spus, era prin anul 1975). Singurui televizor in culori era in camera mamei. Le-a trebuit citeva minute fratilor mei sa le convinga pe surori s-o intrebe pe mama daca puteam merge in dormitorul ei, si intr-adevar sora mai mare s-a dus s-o intrebe.

Imi amintesc ca am auzit tipete, apoi un geam spart, si mai apoi plinsete. Citeva minute mai tirziu mama a venit la noi si ne-a spus ca da, putem merge la ea in dormitor atita timp cit nu ne vom misca de acolo si nu faceam galagie ca si cum nu era nimeni acolo. Sora mea, care inca plingea, o tinea de mina. Apoi mama ne-a mai amenintat citeva minute. Apoi ne-a condus la ea in camera si ne-a asezat pe podea. Nimeni nu avea voie sa stea pe patul ei, nici macar un pic. A deschis televizorul, l-a pus pe canalul respectiv, si apoi a dat volumul mai mic incit abia auzeai ceva cind se vorbea mai tare. Apoi ne-a amenintat din nou, si ne-a spus ca ne va pedepsi daca vom atinge volumul. Apoi, in timp ce pleca, a stins toate luminile in afara de o lampa din colt, si a lasat usa deschisa la maximum. Apoi s-a dus la prietenul ei.

Noi toti am privit incantati cum a inceput filmul, intii cu paunul colorat, era atit de frumos. Cam la citeva minute dupa ce a inceput filmul, am inceput sa ma plictisesc si am vrut sa ma joc. Insa stiind ca nu aveam voie sa parasesc dormitorul, m-am hotarit sa ma sui in pat si sa ma joc acolo. M-am suit in pat si am inceput sa sar pe el. Ce bine era! Am auzit cum una din surori mi-a zis rastit sa ma opresc si sa ma dau jos de acolo. Bineinteles ca nu am vrut sa ma opresc, am ignorat-o si am continuat sa sar. Cea mai mica din surori, Donda, s-a hotarit sa ma dea jos cu forta si sa ma impinga jos din pat. Era bine cum se hotarise ea sa ma dea jos. Insa, din cauza ca nu voiam sa ma opresc, dar nici nu voiam sa cad, mi-am rasucit corpul pentru a evita cazatura. Din cauza aceasta picioarele mi s-au rasucit in patura si am cazut cu putere in capul patului. De aici in colo totul a inceput sa-mi apara straniu.

In timp ce cadeam, timpul se incetinea din ce in ce mai mult. Totul se misca atit de lent incit mi se parea foarte nostim. Apoi vederea s-a impartit in doua, pentru ca am inceput sa vad totul din doua puncte de vedere diferite. Primul punct de vedere era cel pe care il aveam prin proprii ochi. Celalalt, insa, era de la o distanta de opt sau zece metri, si ma uitam in jos la mine. Era ca si cum eram in cerul deasupra casei, insa acoperisul nu era acolo, disparuse. Puteam vedea fiecare camera si fiecare persoana din camera.

Pe cum priveam din acest nou unghi de vedere, vedeam cum eram pe cale de a cadea de pe marginea patului. Iar din unghiul de vedere obisnuit vedeam cum ma apropiam de coltul mesei de lemn de linga pat. Privind spre masa, am vazut mai multe obiecte pe ea, printre care, o lampa, un ceas cu alarma, citeva carti, citeva suporturi de pahare, si o cana aproape plina cu ceai. Tot in timp ce cadeam, am vazut ca voi cadea pe pahar. Privind si nefiind in stare de a reactiona in vreun fel, pur si simplu ma uitam sa vad ce se intimpla. Vedeam cum paharul cu ceai avea niste cuburi de gheata in el, si ca erau aproape topite. Paharul era plin pe trei sferturi, si vedeam aburi pe peretii paharului. Am vazut ca eram pe cale de a cadea cu fata direct in pahar. In secunda in care marginea paharului mi-a atins fata, m-am uitat in pahar si am vazut cum apa linistita din pahar s-a scuturat si mi-a explodat in ochi in timp ce fruntea mi s-a lovit cu putere de pahar. Din celalalt unghi de vedere am vazut cum corpul continua sa-mi cada, in timp ce fruntea a zdrobit paharul, apoi s-a lovit de coltul mesei, apoi eram jos pe podea.

Imediat am auzit un tipat inspaimintator, era sora mea Donda. I-am vazut pe toti cum au sarit si au inceput sa tipe impreuna cu ea in timp ce se uitau cum eram acolo jos pe podea, si singeram ingrozitor. Am vazut-o pe mama in camera alaturata cum imediat s-a enervat, si imediat a alergat pe hol spre camera unde eram. Cind a intrat in camera, s-a uitat spre mine si expresia pe fata ei s-a schimbat de la enervare la o teama cumplita. A fugit la mine, m-a luat in brate si a strigat la cineva sa aprinda lumina in baie (dormitorul avea baie) si apoi m-a dus repede acolo. S-a asezat pe veceu cu mine in brate. A luat niste prosoape si a inceput sa-mi strearga singele de pe fata, incercind sa curete singele inainte de a se prelinge pe fata, ca sa poata vedea mai bine lovitura. In timp ce toti copiii stateau in usa de la baie, Donda s-a strecurat inauntru si dindu-I mamei un pansament minuscul a intrebat-o plingind: Mama, mama, pune-I pansamentul poate il ajuta.

Mama insa contiuna sa-mi stearga singele de pe fata, si a reusit sa-mi curete ochii. Si chiar am reusit sa ma vad in oglinda. Pielea avea o culoare gri palid, iar singele era atit de rosu, inchis. Mi-am vazut si fruntea, pielea era taiata, puteam chiar sa vad albul osului. Parea ca o portiune din os era rupta si ca o aschie. Singele incepuse sa sa opreasca iar mama a reusit sa-mi spele restul fetei. Apoi i-a raspuns sorei mele Donda, soptind trist cu vocea sugrumata de lacrimi Nu scumpo, nu cred ca-I este de vreun ajutor. Toti se uitau la mine si plingeau, chiar si mama, in timp ce ma legana in brate.

Apoi cele ce au urmat le-am vazut numai de sus. Numai priveam. Imi amintesc cum ma simteam satisfacut si fericit, ca si cum eram intr-o piesa de teatru si totul se petrecea intocmai cum fusese planuit. Insa mi-am dat seama ca mai era cineva care privea acea scena impreuna cu mine, simteam ca erau zeci de mii de oameni care vizionau cele ce se petreceau. M-am infiorat. Fiind curios sa vad cine ma priveste, m-am intors ca sa vad. Spre surprinderea mea, nu am vazut nimic, dar absolut nimic. Nici stele, nici nori, nici cer, si nici macar aer, era pur si simplu un void enorm de vast. Apoi am simtit cum cadeam in acel void fara sa pot face ceva si cu o viteza uluitoare.

Dupa citeva secunde, am inceput sa simt niste furnicaturi, aveam senzatia asemanatoare cu aceea ce ai aveao daca ai fi pe plaja si corpul ti-ar fi incalzit de soare si cineva te-ar stropii cu niste aburi fini si reci. Ma simteam foarte bine cu toate ca aceasta nu a durat decit citeva secunde.

In timp ce continuam aceasta cadere in vid, am inceput sa fiu curios in privinta corpului meu, asa ca m-am uitat spre mine ca sa vad. Insa nu am vazut nici un corp, sau in nici un caz un corp din piele si oase. In shimb am vazut ca eram o aura de culoare verde albastruie mai mult verde decit albastru. Dar desi era luminat nu parea a avea o sursa, era pur si simplu o stralucire de lumina. Simteam ca era ceva familiar, ceva normal, si nu i-am mai dat importanta

Citeva secunde mai tirziu, in timp ce tot cadeam in acel vid, totul in jur a devenit foarte clar, asa ca puteam sa vad zeci de kilometric inaintea mea , cu toate ca nu era nimic de vazut. Era ca si cum inainte cazusem printr-o ceata de care nici nu-mi dadusem seama ca exista si acum totul se luminase. Ti se taia respiratia privind la acea uriasa intindere de spatiu gol.

Dupa citeva minute, am vazut in fata mea, foarte departe, o linie foarte subtire la orizont. Cadeam direct spre acea linie. Privind spre ea am vazut ca se intintea pe ambele parti si parea a merge la infinit. Cu cit ma apropiam de ea cu atit devenea mai mare, se intindea vertical, devenea din ce in ce mai inalta cu cit ma apropiam. Si devenea din ce in ce mai stralucitoare. Aproape ca era dureros sa privesti la ea. In timp ce cadeam spre ea am inceput sa aud un sunet electric ca un zumzet. Suna ca un milion de lacuste cu zumzaitul lor iritant. Dupa citeva secunde, in timp ce ma apropiam tot mai mult de acea lumina, zumzaitul a devenit de nesuportat. Era atit de tare, atit de ingrozitor. Uitindu-ma la acel perete de lumina, ma intrebam oare ce se va intimpla cind ma voi lovi de el. Lumina era atit de densa si frapanta ca parea a fi solida, si viteza cu care cadeam nu incetinea de loc. Cadeam la fel de repede ca inainte. Insa de indata ce m-am lovit de ea, lumina pur si simplu s-a stins si zumzetul a incetat, caci zidul era de fapt la fel de subtire ca lumina. Am continuat sa cad. Dupa citeva minute, am cazut prin alt zid de lumina, si apoi prin altul. Am trecut prin opt ziduri de acest fel.

Dupa ce am trecut prin ultimul zid, am simtit ca treceam prin niste nori. Singura lumina ce o vedeam era cea care venea de la propriul corp. In timp ce cadeam in acesti nori, nu puteam vedea asa bine, era un fel de ceata in jur. Citeva secunde mai tirziu am intrat intr-un tunel. Am traversat cam o patrime din tunel. Apoi m-am oprit. Pur si simplu pluteam in interiorul acestui tunel enorm.

Uitindu-ma in jur, am vazut cum o lumina aurie venea dintr-una din directiile din tunel, care lumina putin interiorul, si vedeam putin margininea tunelului. Uitindu-ma la peretii tunelului, datorita luminii aurii am putut vedea ca erau din nori, ca niste bule de vata, dar din nori

Uitindu-ma in jos, in directia opusa de unde venea lumina, am vazut ca tunelul se estompa in intuneric. Uitindu-ma inspre lumina, am vazut ca intr-adevar tunelul era foarte lung caci nu-I puteam vedea capatul. Uitindu-ma in tunel am putut vedea ca erau tot felul de lucruri acolo in interior.

Aceste obiecte erau mingii de foc electrice si aveau diferite marimi. Erau absolut splendide, si culorile ce le emanau pareau vii. Le poti asemana cu culorile ce le vezi in interiorul tuburilor electrice atunci cind emiti electricitate prin tuburi pline cu gaze, dar sint cu mult mai spectaculoase. Fiecare minge de foc ardea in culorile ei unice, si aveau marimi diferite. In timp ce ma uitam la aceste mingii de foc am observat un fir subtire auriu ce parea ca granulele de nisip, si care erau intre mingiile de foc, aceste mingii parind a fi legate intre ele prin acest fir subtire. Uitandu-ma indeaproape la un asemenea fir am vazut ca se misca. Dorind sa ma uit mai bine am capatat dintr-o data o viziune telscopica ( acest abilitate parea foarte normala si naturala).

In timp ce ma uitam indeaproape, microscopic, am vazut ca de fapt acel fir subtiire erau oameni ce se miscau. Nu erau din carne si oase, insa aveau un corp dintr-o lumina plapinda, galbuie ca nisipul. Am observat ca iesieau dintr-o minge de foc si intrau intr-alta. Am vazut ca erau niste suflete mai mari care se gaseau din loc in loc in drumul lor. Pareau a-I conduce pe acei oameni (tu te duci aici, tu acolo, etc) Am observat ca unii din acei oameni ieseau dintr-o minge de foc, faceau un ocol si apoi se intorceau in aceeasi mingie.

Apoi m-am uitat din nou la peretii tunelului. Eram curios, asa ca m-am fortat sa ma apropii mai mult de el. Cu cit ma apropiam de pereti, cu cit imi era mai frica si simteam o energie negativa. Cind nu am mai putut suporta, m-am retras din nou spre centrul tunelului. Cu cit eram mai aproape de centrul tunelului (departe de pereti) cu atit simteam o energie mai pozitiva, ma simteam mai relaxat, mai in siguranta si iubit. In timp ce ma relaxam, am plutit din nou spre locul original de unde plecasem. Atunci m-am uitat spre capatul tunelului de unde venea lumina. Imi amintesc ca parea calda si linistioare. Asta m-a facut din nou curios asa ca am vrut sa ma apropii cit mai mult de ea.

In timp ce ma apropiam, nu-mi venea sa cred cit de lung era acel tunel. Era enorm. Iar numarul de mingii de foc ce erau acolo, Dumnezeule, nici nu puteam incepe a le numara. Trebuie sa fi fost milioane, cel putin. M-am apropiat mai mult de aceste mingii de foc si am inceput sa-mi dau seama ca erau pline de viata (asa cum viata pe pamint este una, nu ma refer la viata individuala). Fiecare minge de foc reprezenta o realitate total diferita de cealalta si era de neimaginat. Fiecare era unica, atit de diferita una de alta. Mai tirziu mi-am dat seama ca erau de fapt tarimuri de viata. Fiecare minge de foc avea o forma de viata diferita, care avea realitatea ei proprie. Si am observat ca cu cit ma apropiam mai mult de celalalt capat al tunelului, cu atit sufletele de acolo erau mai eroice si mai puternice deoarece au trait mult si au avut experiente nenumarate. Mi-am dat seama ca ca moartea nu este o parte din viata, dar dimpotriva, viata era numai o mica parte din viata de dupa moarte. Multi oameni au conceptii gresite si obscure despre moarte, ceea ce este de inteles caci nu multi stiu ce este moartea si ce se intimpla dupa. Ei cunosc numai viata, deoarece nu-si amintesc de altceva (si este un motiv pentru care lucrurile stau asa).

In orice caz, cum ma concentram spre iesere, in cele din urma am ajuns la capatul tunelului. Acolo tunelul s-a deschis ca o palnaie. Iar in fata lui era un zid de caramida. Caramizile erau din aur. Am vazut doua usi inalte si strimte in mijlocul zidului, si niste scari ce duceau in interiorul tunelului. Am vazut ca una din usi era putin deschisa, asa ca am putut privi putin inauntru. Nu am mai putut sa ma apropii ca inainte dar am putut vedea putin in interior.

Inauntru, am vazut o ceata de culoare albastruie, care arata ca o dimineata de primavara incetosata. Totul arata atit de linistit si bogat. Am vazut cum caramizile de aur erau transparente, caci puteam privi prin ele. Insa nu am putut vedea nimic dincolo de zid. Am observat ca lumina ce patrundea aceste caramizi de aur lasa o umbra aurie ce ducea in tunel.

Privind la scara, am vazut acolo un suflet foarte mare care-si terminase toate vietile, si caruia I s-a permis sa mearga mai departe. In timp ce plutea spre scara, s-a manifestat in carne si oase si a urcat scara pana la usa. Dar nu s-ar fi numit om asa cum stim noi pe pamant. In timp ce urca scara, il priveam cu atita mandrie si bucurie, in timp ce si el era plin de mandrie. Implinise un lucru mare si merita din plin aceasta.

In acel moment atentia mi-a fost atrasa de doi ghizi cu suflete mari care se apropiau de mine. Unul parea foarte fericit, celalalt era manios, dar am vazut ca nu era suparat pe mine. Au zburat in spatele meu si au inceput sa ma impinga spre o minge de foc pe care nu o vazusem inainte. In timp ce intram in ea, vedeam scantei electrice de jur imprejurul meu. Aceste scantei erau mai mari decat mine si m-am speriat un pic. In timp ce pluteam inspre minge, am vazut ca si acolo erau niste scari, dar mi-am dat seama ca acele scari nu erau acolo ca sa fie urcate sau coborate de cineva. Erau vechi, rupte si prafuite.

In timp ce intram acolo (cei doi ghizi au ramas in urma), totul a devenit foarte intunecat, apoi am vazut tot felul de imagini. Acestea erau imagini statice ce se perindau cu mare viteza si abia le puteam vedea. Era ca si cum cineva avea un proiector pe care il manuia in mare viteza. Am vazut insa ca erau imagini obisnuite. Imagini al unor lucruri carora nu le dam importanta in viata de zi cu zi, cum ar fi un trunchi de copac pe marginea unei poteci. Alta era o vale dintre munti ce se putea vedea printre niste copaci. O alta imagine era un ceainic pe o masa de bucatarie. Imagini de felul acesta. Penultima imagine a fost al unei femei tinere. Era foarte tanara si foarte draguta. Avea parul negru (sau foarte inchis). Statea intr-un balcon alb si privea rasaritul in orasul in care locuia. Avea in brate copilul meu, nou nascut. Parea atit de trista, de singura, de depresata ca nu mai eram acolo. Am simtit ca am murit fara macar sa stiu ca avusesem un copil. Am suferit pentru ea. Ultima imagine a fost a unui castel. Era din aur, dar era lipsit de stralucire si de viata. Plutea acolo in mijlocul unei singurati, unui intuneric, imi amintesc cat de mult m-a intristat. Apoi totul in jur a inceput sa se roteasca pana m-a ametit, si dintr-o data, cu putere, am fost trantit din nou in corp. Imi amintesc cat de trist eram caci nu voisem sa ma mai intorc aici.

Apoi vazand numai prin proprii ochi, am vazut o lumina stralucitoare in mijlocul unei oglinzi rotunde, care-mi stralucea in ochi. Speriat, m-am uitat in jur, si am vazut niste doctori si surori medicale in jur. Toti se miscau repede in jurul meu, pareau in panica. Un doctor care statea linga mine s-a uitat in ochii mei si mi-a zis S-a intors! Te-ai intors! Acum esti bine, incearca sa te relaxezi! Totul va fi bine, incearca sa te relaxezi.

Dintr-o data, tot ceea ce vazusem mi-a inundat creierul. Imi amintesc cum eram in masina, in poala mamei, in timp ce un tip conducea masina. Imi aduc aminte cum mama imi strangea tampla cu o mina si cu cealata ma lovea pe obraji strigand Trezeste-te! Trezeste-te! Imi amintesc ca am vazut ca trecusem pe rosu. Imi amintesc ca eram in afara orasului, vedeam luminile unei masini ce era in fata noastra, nu vedeam lumini pe strada si nici case. Imi amintesc cum stateam intins pe o pat cu rotile si cineva ma impingea printr-un hol. Apoi imi amintesc lumina puternica din oglinda.

Apoi cand am ajuns cu amintirea la punctul prezent, a inceput sa ma doara capul ingrozitor, m-am simtit ametit si slabit si mi-am pierdut constienta.

Inainte nu mai fusesem intr-o biserica, nici nu stiam ce este o biblie, nici macar despre Dumnezeu. Inainte de asta am crezut ca atunci cind mori, asta e, incetai sa mai existi, caci asa imi spusese mama. Dar, aveam numai doi ani jumate. Abia mai tarziu am aflat ca mama era suparata pe Dumnezeu, si il blama pe Dumnezeu pentru toate problemele si pierderile ce le avusese in viata. De aceea imi spusese acestea.

Acum am 28 ani, locuiesc langa Houston, statul Texas . Timp de 6 ani am fost in marina, si am fost putin la colegiu precum si la diferite scoli de guvern, tehnice (cursuri de calculatorare si electronica avansata, operator de radar, tehnician de radar pe instrumentul Long Range AEGIS SPY Track-II 3-D Doppler Radar Repair Technician). Acum lucrez ca tehnician de laborator intr-un departament de Cercetari si Dezvoltari.

Desi rar imi amintesc de visele de peste noapte, si de obice cam intr-o ora doua le uit pe cele de care-mi aduc aminte, de multe ori am acest sentiment de deja-vu, nu ca as fi trait acea experinta inainte, dar ca as fi visat acea experienta inainte, si deseori imi aduc aminte ca am visat cele ce am trait mai tarziu (de obicei cu vreo doi ani inainte de experienta. In afara de aceasta nu stiu sa am alte capacitati.

Le-am povestit acestea majoritatea membrilor familiei (frati, surori, in special ca sa vad ce-si amintesc ei), cit si la unii prieteni.

Cea mai buna parte din acest LMV (Limita de Viata si Moarte) a fost atunci cand m-am retras spre interiorul tunelului, ma simteam atit de bine, atit de linistit si in siguranta. Cea mai rea parte a fost cand am fost trantit din nou in trup si m-am trezit pe patul de spital. Am simtit ca am fost trisat.

Din punctul meu de vedere, nu conteaza din ce religie faci parte, sau daca nu ai nici o religie. Toti sintem copii in fata lui Dumnezeu, si de aceea ni se permite sa facem greseli, sa ne jucam, sa ne revoltam si sa nu credem in nimic. Atita timp cit crezi si simti ca ce faci este bine (nu conteaza ce este) atunci vei fi privit cu indulgenta.