LVM-ul lui Paul

Experienta:

In 1970, eram prins in tragedia si oroarea care s-a numit razboiul din Vietnam.   Sotia mea, Sue, era insarcinata in doua luni cind am fost chemat la datorie.

Pe 30 aprilie, 1970, Presedintele Richard Nixon a anuntat ca trupele Statelor Unite au inceput ofensiva impotriva comunistilor din Cambodia.  Am fost trimis impreuna cu alti patruzeci de mii de soldati ca sa particip la aceasta manevra intreprinsa de Divizia Zece a armatei.  Pe 1 octombrie, plantonul nostru se indrepta catre vest cind, deodata am fost loviti intr-un atac miselesc. Tocmai incercam sa dau in retragere intr-un loc aparat cind am auzit un tipat care m-a inghetat.  M-am intors la timp ca sa-l vad pe colegul meu Pete cum fusese improscat de gloantele inamicului.  Instinctlul mi-a spus sa ma salvez si sa o iau la fuga.  Dar la auzul tipatului lui disperat mi-am dat seama ca nu pot abandona un om care a invatat atit de multe lucruri pe un incepator ca mine si care mi-a usurat viata din infernul in care ne aflam amindoi interesindu-se mereu de mine, de viata mea, de sperantele mele de a merge teafar inapoi la sotie si noul nascut cind oroarea ce era acel razboi se va termina.  Imi impartasise visul lui de a gasi o fata si a intemeia o familie.  Visa sa ajunga profesor cu ajutorul burselor acordate de guvern celor ce-au lucrat in armata.  M-am intors si m-am dus inapoi la el, il auzeam tipind de durere si strigind dupa un doctor.  Am parcus cei cinsprezece metri dintre noi in ceea ce mi se parea a fi fost citeva secunde cind, la rindul meu, am fost lovit de artilerie.  Am simtit picioarele sfisiate de durere si am cazut jos pe burta.  Urmatorul lucru de care imi aduc aminte este ca ma aflam deasupra corpului meu la o distanta de optisprezece metri.  Am vazut ca piciorul drept imi fusese lovit de gloante si aveam un glont si in piciorul sting. Eram convins ca voi pierde tot singele si voi muri si m-a patruns o tristete enorma pentru sotiia mea si copilul ce nu se nascuse inca.  Insa pe linga tristete am inceput sa simt multa confuzie si curiozitate.  Deci, asa este moartea? M-am gindit eu.  Nici o durere! Nici o teama!  Ce ciudat, nu par sa ma simt altfel decit de obicei.  Inca pot gindi.  M-am uitat lung la trupul meu si ma intrebam oare ce se va intimpla mai departe cu mine.  Prietenul meu, Pete era intins linga mine.  Am fost socat sa vad un fel de abur ce i-a iesit din cap si care s-a transformat imediat intr-un duplicat al trupului sau.  Am observat ca acest spirit sau corp nou era intreg si lumina usor. (Corpul sau fizic nu mai avea un brat si o mina ca urmare al atacului ) Pete parea ametit si l-am strigat.  Imediat a zburat catre mine si am inceput sa discutam despre situatia noastra si ce se va intimpla de acum inainte.  Amindoi am vazut cum un doctor negru ne-a descoperit trupurile.  Intii s-a uitat la Pete apoi la mine.  Apoi a inceput sa ma reanimeze si-mi aduc aminte ca Pete a zis ca asta probabil inseamna ca el a murit deja, dar eu mai aveam o sansa.  Mi-a intins mina si mi-a zis ‘Vreau sa-ti multumesc ca mi-ai fost prieten bun si ai incercat sa-mi salvezi viata. Nu stiu de ce dar dar am acest simtamint ca nu voi ramine aici.  Ma duc undeva unde am mai fost mai inainte.  Stiu ca suna straniu, dar nu cred ca ti-a venit timpul inca.  Acum ma duc sa-i spun la revedere mamei iar tu sa ai o viata buna, si daca o sa ai un baiat sa-i pui numele Pete, ai auzit?’ ‘S-a facut, Pete!’ i-am raspuns si l-am batut pe umar iar el a disparut intr-o clipita.   Am vazut cum mai multi soldati imi carau trupul in timp ce doctorul continua sa ma reanimeze.   Eram plin de dorinta de a fi din nou linga sotia mea si copilul ce nu se nascuse inca.  Dintr-o data, am fost trintit inapoi in trup, de parca as fi cazut  pe pamint de la 20 de metri .

Din cauza ranilor, o luna mai tirziu am fost trimis acasa.  Nu am putut sa merg la inmormintarea prietenului meu, dar am aflat numarul de telefon al familiei lui si i-am sunat.  Mama lui, Thelma, a raspuns la telfon si i-am transmis condoleantele mele iar ea mi-a spus ca fiul ei a venit si a vizitat-o in noaptea in care a murit.  El i-a spus in vis ca murise dar sa nu fie ingrijorata caci el acum lucreaza la un proiect important.  A deschis bratele si o lumina s-a apropiat de el.  Un baietel frumos, ce radia lumina parea ca venea spre el.  Era de vreo cinci sau sase anisori cu bucle aramii si cu ochi caprui.  Avea pistrui pe obrajori si pe nas. ‘Cine este baietelul’ l-a intrebat mama lui.  ‘Este micutul Pete care a venit sa ma intrebe de tatal lui si cum este viata pe pamint.  Eu il invat cum merg treburile pe acolo.  Micul Pete si cu mine vom fi impreuna pentru mult timp. POATE CONTA PE MINE!!’ A ridicat baietelul si l-a imbratisat.

Apoi imaginea a disparut.  Mama lui Pete m-a intrebat apoi despre baiatul ei,  Nu-si putea sterge din minte imaginea baietelului.  Deoarece Pete nu fusese casatorit niciodata, oare era acesta vreun copil nelegitim? Se intreba ea.  Cine este mama?  Unde sa-l gaseasca pe nepot? S-a nascut oare copilul? Ce a vrut Pete sa zica cind a spus ca-l va invata despre ‘viata de pe pamint’?  Era evident pentru ea ca micul Pete a fost botezat asa dupa baiatul ei.  Chiar i s-a parut ca observa o asemanare intre ei.  Va putea afla vreodata despre toate acestea? M-a intrebat ea. Unde sa mearga ca sa afle mai multe?

Toate aceste intrebari nu-i dadeau pace un moment mai ales cind a aflat ca baiatul ei murise exact in ziua in care ea avusese acel vis.  Era foarte trista ca murise dar in acelasi timp simtea ca avea dovada ca fiul ei traia inca intr-un alt plan dimensional.  Copilul pe care el il numea ‘micul Pete’ era un mister pentru ea si simtea ca trebuia rezolvat.

I-am spus despre sotia mea insarcinata si despre promisiunea facuta lui Pete ca voi numi copilul dupa el.  I-am sugerat ca acesta era visul pe care-l avusese ea in ziua de 1 octombrie, 1971.   I-am promis ca voi tine legatura cu ea si ca-i voi trimite fotografii cu copilul cind el sau ea se va naste peste 4 sau 5 saptamini.

Fiul meu Petru s-a nascut pe 31 octombrie, 1971.  Era chel dar avea niste ochi superbi, caprui.  Cind a implinit doi ani i-am trimis fotografia mamei lui Pete in Colorado, si ea m-a sunat sa-mi multumeasca.  Baiatul din fotografie semana leit cu cel din vis, in special buclele ruginii.  Cind Pete a implinit sase ani, ea a venit la ziua de nastere si a izbucnit in plins cind l-a vazut.  Nu era nici o indoiala.  Acela era baietelul pe care fiul ei Pete il tinea in brate in ziua cind ea a visat ca murise.  Pe loc noi am adoptat-o drept ‘bunica Thelma’.  Am tinut legatura de-a cursul anilor prin telefon si scrisori.  A tinut ca o comoara fiecare detaliu si fotografie a lui Petre.

Ea a murit de curind, iar sotia lui Petre, Karen si cei doi copii au vizitat-o in spital cu o saptamina inainte de moarte.  Stia ca in curind va fi cu Pete si tatal lui care murise in cel de-al doilea razboi mondial.  Avea emotii cind se gindea la aceasta reintilnire si i-a multumit ‘micutului Pete’ (care acum avea 27 de ani) caci fusese ca un adevarat nepot, asa cum si-l imaginase ea din clipa cind l-a vazut in vis. Petre i-a spus ca intotdeauna a simtit cum Pete veghea asupra lui, in special pe timpul cind a fost in conflictul din Iraq.

Trairea mea a fost cit se poate de reala si mi-a dat speranta ca atunci cind murim, vom trai mai departe si ne vom intilni din nou cu rudele plecate inaintea noastra.  De asemenea cred ca copiii sint un dar al lui Dumnezeu si ca sint invatati de ingeri inainte de a-si allege familia de pe pamint.  Desi aceasta invatatura este contrarie invataturii bisericii mele, studiez acum idea de reincarnare.  Nu stiu raspunsul la toate, dar acum vad viata intr-o alta alumina.   Am avut ocazia sa vad ‘Intreaga Imagine’. Daca toti am avea aceasta imagine, nu ar mai fi razboaie.  Trimit iubire si pace tutoror ce au citit aceste rinduri.