"CEALALTA LUME"
O experienta a Limitei dintre Viata si Moarte

O data pe cind eram fata tinara, necasatorita si locuiam in Londra, Anglia, am fost admisa la Spitalul Memorial din cauza complicatiilor acute ce au urmat unui avort pe care l-am indus in baia din apartamentul unde locuiam. Fiind crescuta Catolica, am incercat sa scap de aceasta sarcina pe ascuns, de una singura. Dupa ce am pierdut mult singe si am simtit cum corpul imi devenise foarte rece, am sunat singura salvarea sa vina sa ma duca la spital.

De indata ce am ajuns in camera de spital, imi aduc aminte cum lucratorii din spital s-au grabit sa aduca in camera tot felul de echipament, sticle, pompe, siringi, bandaje, tuburi, etc. Eram plina de singe de la buric in jos si ma simteam foarte slabita. Eram intr-o situatie critica, foarte aproape de moarte. In timp ce singele se scurgea din corp, simteam cum si dorinta de a trai se scurgea o data cu el.

Am auzit un sunet ca dopul de la o sticla si dintr-o data durerea a incetat. Pentru prima data dupa 3 luni de cind am aflat ca eram insarcinata m-am simtit linistita. Barbatul imi spusese ca ma iubea dar el era casatorit si avea nevasta si 5 copii in alt oras. Am vazut foarte clar cum lucrau in jurul corpului meu, incercind sa ma salveze, punindu-mi transfuzii si tot felul de alte tuburi in mine. Imi aduc aminte ca imi doream tare mult sa se opreasca. Aratam oribil si nu mai aveam pic de culoare. Mi-a fost rusine ca eram cauza acelei panici din jur. Pacatuisem si nu meritam sa traiesc. Faptul ca eram sus linga tavan nu ma deranja atit de mult cit ma rusina faptul ca eram cauza la atita stress pentru cei de jos. Desi auzisem o asistenta, singura imbracata in halat albastru, spunind doctorului ca-mi pierdusem contiinta, eu stiam ca nu era adevarat. Eram foarte constienta de tot ce se petrecea in acea camera.

Am devenit constienta de un tunel care aparuse dintr-o data in fata mea, si eram trasa inspre el. Ma bucuram ca nu mai vedeam scena aceea tulburatoare ce se petrecea in camera de spital. In timp ce ma indreptam spre tunel, am trecut prin lampadarul din tavan apoi prin tavan. Intunericul din tunel m-a invaluit si am simtit cum prind viteza. Eram curioasa sa vad cum imi arata acum corpul si ma uitam la brate si miini. Pareau ca se dilatasera si emiteau o lumina slaba. Am simtit un curent de aer si un zgomot insotea vibratia in timp ce prindeam viteza indreptindu-ma spre o lumina ce se vedea in departare. In timp ce inaintam cu mare viteza, am simtit linga mine o prezenta care ma calma si in acelasi timp emitea atit iubire cit si intelepciune. Nu am vazut pe nimeni dar l-am simtit pe bunicul (sau esenta lui) care murise cind eu aveam 13 ani. Eram constienta ca era linga mine si ma alina dar nu am vazut sau auzit nimic.

In cele din urma am ajuns la capatul calatoriei si am simtit ca plutesc printr-un loc unde era o lumina alba iradianta care parea sa cuprinda conceptual de iubire in intregimea lui. O iubire ce parea neconditionata ca cea pe care o mama o are pentru copilul ei. Era fara nici un dubiu o prezenta calda plina de bucurie, aceeasi care initial m-a atras spre tunel. Parea ca o imensa forta de energie care radia toate sentimentele nobile si pure cunoscute omenirii. Renuntasem la traditia Bisericii Catolice din clipa in care terminasem scoala parohiala la virsta de 17 ami, si avusesem sentimentul ca fusesem eliberata dintr-o inchisoare, asa ca nu mai ma consideram credincioasa, dar ceea ce traiam acum, stiam in inima mea, ca era insusi Dumnezeu. Cuvintele nu pot descrie respectul pe care-l simteam in aceasta prezenta ce ma inconjura. Parea ca devenisem parte din acea Lumina iar Lumina devenise parte din mine. Eram una. Am inteles imediat, fara nici o indoiala, cit de legati sintem unii de altii, de Dumnezeu si de absolute toate formele de viata din Univers.

In acel moment imi aduc aminte ca ma intrebam daca voi fi pedepsita pentru ca mi-am omorit copilul si indirect pe mine insumi. El imi stia orice gind si sentiment. Apoi imediat dupa aceea am vazut un copil dormind, si am stiut ca eram eu. Am privit uimita lucrurile mai importante din viata ce se desfasurau inaintea ochilor. Era ca un ecran de film de jur in prejurul meu si pe el se derulau niste scene din viata mea cu o repeziciune ametitoare. Nu stiu cum dar am putut sa vad si sa inteleg nu numai cele ce se intimplau, dar si sentimentele ce le avusesem in momentul respectiv cit si sentimentele cauzate celorlalti. Am vazut si simtit rusinea mamei care m-a avut inainte de casatorie si am vazut absolut totul pina in prezent, cind am simtit marea iubire pentru acel barbat si apoi tradarea si refuzul lui. Am inteles frica si lipsa de incredere a barbatului care mi-a cauzat atita durere precum si vina ce o simtise cind ma parasise din cauza sarcinii. Am simtit tot binele si raul pe care l-am facut celorlalti si consecintele lor. A fost greu pentru mine sa retraiesc acestea dar am simtit un sprijin linga mine si am trecut de acele momente dureroase.

Am fost intrebata in mod telepatic daca voiam sa ramin sau sa ma intorc la ‘Scoala de pe Pamint’. Am cazut in genunchi ca sa-I arat cit de mult voiam sa ramin cu El. El mi-a aratat un balon stralucitor ce se afla linga mine. In el am vazut un bebelus ce se alapta. Bebelusul a devenit copil si a inceput sa vina spre mine dar era inca in acel balon transparent. Apoi baiatul s-a transformat intr-un adolescent apoi intr-un barbat matur. Cine este? Am intrebat. Fiul tau Mihai, a venit raspunsul. Imi amintesc ce usurata m-am simtit cind am auzit ca nu i-am distrus sansa la viata. O multime de ginduri mi-a inundat mintea. Nu eram casatorita si abia puteam sa ma intretin singura, cum puteam sa cresc un copil? Putea oare sa uite sau sa ma ierte ca incercasem sa-l avortez la patru luni? Cum puteam sa fac asta fara pic de ajutor? Apoi am vazut o imagine a unui barbat care stiam ca va fi sotul meu si el tinea de mina pe baietelul de 2 ani. Pentru prima data mi-am dat drumul la sentimente si am simtit iubire pentru bebelusul ce-l purtam in mine. Toata rusinea, durerea si greutatile pe care le aveam in minte incercind sa-mi explic fapta facuta au devenit fara importanta si egoiste.

Dintr-o data, m-am simtit inapoi in trup si aveam o durere sfisietoare. Aceiasi asistenta care purta halatul albastru imi facea injectie si-mi spunea sa ma calmez caci in curind nu voi mai avea dureri. Parea ca fusesem in stare de inconstienta pentru citeva minute dar vizita mea ‘in celalat loc’ parea sa fi durat ore intregi.

In timp ce eram in camera de urgenta si priveam jos din tavan imi aduc aminte ca am vazut o eticheta rosie pe lampa din tavan. Cind am fost mutata in alta camera mi s-a spus ca copilul fusese salvat. Am zis ‘da, stiu’. Am intrebat daca vrea cineva sa-mi asculte povestea incredibila prin care am trecut dar mi s-a spus ca nu aveau timp. Doctorul mi-a spus ca a fost o minune ca a putut sa salveze atit viata mea cit si a copilului. Mi-a spus ca de doua ori crezuse ca ne va pierde. Am incercat sa-I povestesc cele traite dar a fost chemat de urgenta altundeva. A plecat zimbind, ceea ce m-a facut sa cred ca nu prea avea chef sa asculte povestile unei femei nebune sub influenta medicamentelor. Mama a sosit mai tirziu, cu alte ajutoare ‘religioase’ si a incercat sa ma faca sa-mi marturisesc pacatele. Am fost cam amuzata cind a aparut o calugarita care a inceput sa se roage lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor mele. Stiam ca deja fusesem iertata. Pedeapsa imi venise de la propriile sentimente de rusine si vina ce o simtisem in timp ce vedeam filmul vietii mele. O singura asistenta m-a asculatat cu atentie. Asta numai dupa ce i-am spus niste detalii cu privire la convorbirea ce-o avusese cu doctorul in timp ce eram inconstienta. Mi-a spus ca a mai auzit de asemenea istorii de la oameni care au fost salvati de la moarte in ultimul moment. Am convins-o in cele din urma sa aduca o scara si sa vada daca eticheta rosie era inca acolo pe lampa. L-a vazut, ea si un infirmier, si au confirmat ca toate detaliile ce i le dadusem erau adevarate. M-am simtit mai bine cind am vazut ca cel putin doi oameni ma cred. Nu am mai spus aceasta povestire nimanui pina acum.

Mi-am continuat plina de incredere viata, cu o atitudine noua, si 5 luni mai tirziu am dat nastere unui baietel sanatos pe care l-am botezat Mihai. Din cauza complicatiilor produse in urma atentatului de avort nu am mai putut avea copii dupa aceeia dar legatura de suflet si iubirea pe care Mihai si cu mine o impartasim este un mare dar ‘de dincolo’.
Aceasta traire a ramas vie in viata mea asa cum am avut-o acum 34 de ani si mi-a schimbat viata spre bine intr-un mod pe care-l pot numi acum spiritual.

NDERF addendum: Maria s-a intors la credinta Catolica, dar a ales o biserica care este mai ‘deschisa’ decit cea dinainte. NDERF exprima aici aprecierea ce-o avem pentru curajul Mariei de a ne povesti trairea ei.