Descrierea experientei:

In 1990 am fost dusa urgent la spital datorita unei singerari interne acute pe care am facut-o din cauza unei sarcini ectopice. Pe atunci eram foarte ateista. Am fost crescuta de mama in traditia Budista dar, pe la virsta de 13 ani am devenit ateista. M-am nascut cu trasaturi frumoase si ma simteam ca si cum as fi trait intr-o ‘fortune cookie’ (biscuite in care sint numai preziceri de bine, fericire) Eram extrem de aroganta, vanitoasa, increzuta si foarte materialista. In spital urlam de durere. Era dis de dimineata, fusesem adusa la urgenta pe la 3 dimineata. In camera era un baietel care-si rupsese mina si era tare speriat de tipetele mele. Un asistent a incercat sa ma opreasca din tipat dar nu a reusit. Era suparat pe mine si vedeam ca era foarte nervos. Nu stiu de ce dar asta m-a enervat peste masura. Mi-am zis in sine: lasa ca-I arat eu lui. Am sa plec de aici. Departe. Dar asta in mintea mea si nu in realitate. Stiam ca pot face asta, caci facusem acest lucru de multe ori in copilarie (pe cind am fost molestata) Asa ca… am ‘plecat’ de acolo. Eram in asa de mare durere ca, pur si simplu mi-am luat talpasita de acolo. Ii auzeam inca pe cei din jur. Ziceau, vai, o pierdem. Am auzit si instrumentul care era conectat de inima cu facea: bliiii (adica linia dreata, in care se arata ca inima nu mai bate). Apoi am auzit aceasi voce zicind ‘al naibi sa fie, cred ca a …. “ dar de restul nu-mi mai aduc aminte. Apoi, m-am vazut cum pluteam deasupra mesei de operatii. Eram foarte fericita. Chiar mindra de mine, as putea zice. ‘Bine ca le-am aratat’, mi-am zis eu. Apoi am auzit strigatul doctorului care a zis… hei, aveti grija ca o pierdem… am simtit ca ceva infricosator tragea in jos de sufletul sau de spiritul meu. Simteam ca sint trasa in jos pentru un motiv anume. Am simtit cum am aterizat cu usurinta intr-o alta dimensiune. Nu avea nimic in comun cu realitatea de pe pamint. La inceput eram singura, apoi am simtit o prezenta aproape de mine. Dar nu sint sigura cine sau ce era. A inceput sa-mi fie frica. Era un loc necunoscut mie. Niciodata nu mai fusesem acolo cu mintea. Mi se pare ca am inchis ochii in speranta ca ma voi putea reintoarce, dar cumva am stiut ca nu se putea. Cind am deschis ochii, m-am vazut in iad. Intr-o anumita incapere din iad. Era un miros ingrozitor si o intunecime adinca, greu de descris. Am vazut oameni in lanturi, cum erau torturati. In asa fel incit si astazi imi este peste putinta sa vorbesc despre asta. Am urit acel loc si voiam sa ma reintorc cu disperare, dar nu puteam. Stateam acolo si ma uitam la cele ce se petreceau, simteam acel miros ingrozitor si toata durerea si oribilul acelui loc. Dupa aceea, am auzit o voce, doar o voce, atit. Suna familiar, dar nu Il cunosteam. El mi-a vorbit simplu si direct. Mi-a explicat ca acel loc nu mai era pentru oameni ca mine. Mi-a zis ca inainte sa se nasca El, toti cei ce mureau mergeau in acel loc. Nu exista speranta. Dar dupa moartea Lui, ceva s-a infaptuit. Nu-mi amintesc ce anume, dar de atunci, cei ce mor merg in alt loc si asteapta. N-am inteles prea bine pentru ca aveam o frica enorma in mine. Nu voiam sa mai stau acolo.

Apoi vocea m-a intrebat… Il iubesti? Si-mi aduc clar aminte ca m-am gindit, de ce ma intrebi asta pe mine, tu deja sti totul. Nu am primit raspuns. Doar tacere. Si m-am cam enervat. Apoi, dintr-o data m-am simtit trasa, dar de data aceasta, eram trasa in sus. Cind m-am oprit, am vazut oameni in jurul meu, dar nu aproape ci la departare. M-am oprit, m-am uitat la cei din jur, erau oameni pe care ii cunosteam si altii pe care nu-I stiam. Era straniu. Aveam un sentiment placut, de usurinta. Calm. Era ca si cum mintea mea cuprindea toata cunoasterea. Apoi… m-am uitat in sus, sau inainte, nu sint chiar sigura, si am vazut un loc de o frumusete ce nu am mai vazut-o nicaieri. Am vazut, stiu ca suna infantil, poarta ce duce la cer impodobita cu perle. Porti enorme. Erau inchise, dar pe cind ma uitam la ele, au inceput sa se deschida inspre mine. Inauntru am vazut strazi pavate cu aur, cu vile peste vile asezate in rind si acoperite cu diamante si pietre verzi de jad. Totul stralucea. Cind mi s-au umplut ochii de acea frumusete, scena s-a topit din fata ochilor (nu s-a intunecat) si aceeasi voce m-a intrebat… ‘ei bine, Linda, ce zici?’ In acel moment m-am trezit si am respirat adinc. Am deschis ochii si am vazut o asistenta in fata mea, i-am zimbit si i-am spus ca intr-adevar exista un Dumnezeu si El te iubeste! De atunci nu am incetat in a crede in El. Mi s-a schimbat viata intreaga dupa aceasta experienta. Desi am devenit extrem de singuratica, din cauza sensibilitatii cu care am ramas, abia acum invat sa iau din nou legatura cu oamenii. Pina de curind nu am putut vorbi de cele prin care am trecut. Am studiat in continuu si am pierdut legatura cu oamenii. Este ciudat ca nu m-am intors cu o credinta anume din aceasta traire dar mi s-a intarit frica de Dumnezeu.

Va multumesc ca m-ati ascultat.