LVM-ul Doctorului George Rodonaia

Descrierea experientei:  

            Dr. George Rodonaia este doctor in medicina generala, specialist in neuropatologie si detine doctoratul in psihologia religiilor. De curind a tinut o conferinta importanta la Natiunile Unite cu titlul ‘Expansiunea spiritualitatii pe plan global’.  Inainte de a emigra in Statele Unite din Uniunea Sovietica in anul 1989 el a lucrat ca cercetator in psihiatrie la Universitatea din Moscova.

            Dr. Rodonaia a avut una din cele mai indelungate cazuri de ‘moarte clinica’ care au fost inregistrate vreodata.  In anul 1976, in urma unui accident rutier a fost pronuntat mort la fata locului.  A fost lasat apoi intr-o morga timp de trei zile.  Nu ‘s-a reiintors la viata’ decit in clipa in care un doctor a incercat sa-I faca o incizie in abdomen pentru a-i face autopsia.

            O alta caracteristica importanta a experientei Doctorului Rodonaia – si care s-a intimplat cu multi altii – este ca de atunci viata i s-a transformat radical.  Inainte de aceasta traire el lucrase ca neuropatolog. Fusese de asemenea un ateist convins. In urma acestei experiente el si-a dedicat viata studiului de filozofie religioasa.   Apoi a devenit preot in Biserica Ortodoxa.  Acum este pastor in Biserica Metodista din Nederland, statul Texas. 

 “Primul lucru de care imi aduc aminte este ca m-am trezit intr-un intuneric total.  Nu aveam nici o durere fizica; eram inca constient ca eram eu insumi,  George,  dar in jurul meu era numai intuneric, un intuneric total – cel mai adinc intuneric, mai negru decit cel mai mare negru.  Acesta era singurul lucru ce ma inconjura si ma apasa.  Am fost ingrozit!  Nu eram pregatit pentru asa ceva.  Am fost pur si simplu socat sa vad ca inca existam dar nu aveam habar unde ma aflam.  Singurul gind care nu-mi dadea pace era ‘Cum pot sa exist cind eu nu mai traiesc?’  Asta ma ingrozea.

Incet , incet mi-am revenit si am inceput sa ma gindesc la ceea ce mi se intimplase, si ce se intimpla cu mine in acel moment.  Dar nici unul din aceste ginduri nu-mi aducea nici curaj si nici liniste.  De ce ma aflam in acest intuneric? Ce-o sa ma fac? Apoi mi-am adus aminte de maxima lui Descartes:  ‘Gindesc, si astfel, exist’.   Si asta mi-a luat o  piatra de pe inima, caci atunci mi-am dat seama ca exist cu adevarat, desi evident intr-o alta dimensiune.  Apoi m-am gindit ‘Daca exist atunci de ce sa nu am speranta?’ Sint inca George, desi sint inconjurat de intuneric, dar sint constient ca exist. Sint ceea ce sint. Nu trebuie sa disper, sa fiu negativ.  

Apoi am gindit ‘Cum pot gasi ceva pozitiv in acest intuneric total?’  Ei, bine, ceva pozitiv ar fi lumina. Si atunci dintr-o data m-am trezit in lumina; stralucitoare, alba, si intensa; o lumina deplina. Ca un flash de camera de luat vederi, dar pilpiind – ci in plina putere. Constanta.  La inceput aceasta lumina m-a deranjat, m-a durut chiar.  Nu puteam sa ma uit direct la ea.  Dar incet, incet am inceput sa ma simt in siguranta, era cald in jurul meu, si dintr-o data mi s-a parut ca totul va fi bine.

Urmatorul lucru de care imi aduc aminte era cum in jurul meu zburau molecule, atomi, protoni, neutroni, pur si simplu zburau pretutindeni.  Pe de o parte mi s-a parut un haos total dar in acelasi timp m-am bucurat sa vad ca acest haos avea o simetrie a lui.  Aceasta simetrie era minunata, unificatoare, forma un intreg si m-am simtit inundat de o mare bucurie.  Am vazut forma universala a vietii si a naturii.  Atunci mi-am dat seama ca nu ma mai deranja faptul ca nu mai aveam un corp fizic, era cit se poate de clar ca nu-mi mai era de trebuinta – ar fi fost de fapt un handicap.

Totul in aceasta experienta parea ca se impleteste, era unit, asa incit imi este greu sa relatez evenimentele intr-o anumita ordine.  Timpul, asa cum il stiam eu, se oprise; trecutul, prezentul si viitorul se unisera intr-un fel  de armonie a vietii.

La un moment dat am trecut prin ceea ce se numeste ‘o revizie a vietii’, caci  mi-am vazut viata de la inceput la sfirsit, totul in acelasi moment.  Am luat parte la drama vietii mele, care a aparut ca o imagine holografica, reala – fara a avea sentimentul trecutului, prezentului sau viitorului.  Nu se desfasura in ordine, de exemplu de cind m-am nascut si pina in perioada cind eram la Universitatea din Moscova.  Nu, totul a aparut deodata, se petrecea in acelasi timp.   Eu eram acolo.  Aceea era viata mea.  Nu am simtit nici vina si nici remuscare pentru cele ce-am facut.  Esecurile, greselile sau reusitele m-au lasat rece.  Am simtit numai viata mea asa cum era ea.  Si eram multumit de asta.  Mi-am acceptat viata asa cum era.

In acest timp, lumina din jur radia pace si bucurie.  Era ceva pozitiv.  Eram bucuros sa fiu in acea lumina.  Si am inteles ce insemna lumina aceea.  Mi-am dat seama ca toate legile fizicii nu erau nimic in comparatie cu aceasta realitate universala.   De asemenea mi-am dat seama ca intunericul nu este decit un alt aspect al acelui infinit care este lumina.  Am simtit ca realitatea aceea era pretutindeni.  Nu ma refer la viata de pe pamint ci la viata universala, infinita.  Nu numai ca toate sint legate intre ele dar totul este un intreg.  Astfel  ca am simtit o unire cu lumina, un sentiment ca totul este bine, cu mine si cu universul.

Asa ca iata-ma in acel loc minunat, inconjurat de lucruri extraordinare, si dintr-o data am simtit cum cineva incerca sa-mi spintece stomacul.  Poti sa-ti inchipui asa ceva?  Ceea ce se intimplase este ca fusesem dus la morga si eram acolo de trei zile. Incepusera o investigatie, asa ca cineva a fost trimis sa-mi faca autopsia.  Tocmai se pregateau sa-mi taie stomacul, cind am simtit o putere ce m-a apucat de ceafa si m-a impins in jos. A fost atit de puternica incit am deschis imediat ochii si dintr-o data am simtit o durere acuta. Trupul imi era rece si am inceput sa tremur.  Imediat au oprit operatia si mi-au dus la un spital unde am stat noua luni, majoritatea timpului trebuind sa folosesc un aparat de respiratie.  

Treptat, mi-am recistigat puterile.  Dar de atunci m-am schimbat total, am simtit o noua pasiune, aceea de a studia intelepciunea.  Aceasta noua pasiune m-a facut sa-mi iau cel de-al doilea doctorat, de data aceasta in psihologia religiilor, de la Universitea din Georgia.  Apoi am devenit preot in Biserica Ortodoxa.  In cele din urma, in anul 1989, am venit in America si in prezent lucrez ca pastor secundar la Prima Biserica Metodista Unita din  Nederland, statul Texas.

Oricine a avut vreodata o asemenea experienta a lui Dumnezeu, care a simtit o conectie atit de profunda cu realitatea, stie ca nu exista decit un singur lucru important in viata, acea de a iubi: a iubi natura, a iubi oamenii, a iubi animalele, a iubi creatia insasi, pentru faptul ca exista.  A slujii creatiei lui Dumnezeu cu caldura si iubire, generozitate si mila – aceasta este singurul lucru important in viata. 

Multi oameni ne privesc pe noi cei ce am avut astfel de trairi ca si cum noi am avea raspunsul la toate.  Dar nu este adevarat, cel putin nu in intregime.  Nici unul dintre noi nu vom cunoaste marile adevaruri ale viatii pina cind nu ne vom uni cu eternitatea prin moarte.  Dar intre timp, este in natura noastra sa cautam raspunsuri la cele mai profunde intrebari despre trairea de limita dintre viata si moarte si despre imortalitate.