Descrierea experientei:

Era intr-o minunata luni de dimineata din luna iulie, 1990. In sfirsit aveam o zi libera, daca o pot numi astfel, dupa ce lucrasem de dupa-amiaza, in tot cusul noptii si pina dimineata, asa ca era trecut de ora de culcare. Totusi m-am gindit sa mai rezist putin ca sa fiu impreuna cu fetitele mele si cu alti parinti necasatoriti din vecinatate, asa dupa cum obsnuisem sa facem de citeva luni incoace. De data aceasta, fiind cam cald, am votat in unanimitate sa mergem cu barca pe riu, in loc de un tur cu bicicletele, la vinatoare sau o excursie pe munte, cum faceam de obicei. In timp ce adunam cele trebuincioase pentre calatorie mi-am adus aminte ca un vecin cumparase o vesta de salvare noua si se oferise sa mi-o imprumute oricind aveam nevoie asa ca am pus-o pe lista. Dar din pacate la fel de repede m-am gindit sa nu-i mai cer vesta caci imi faceam griji ca o voi zgiria sau murdari.

Trei ore mai tirziu, descarcam la marginea riului, din van-ul mamei, sase copii si doua barci pneumatice. Cele patru fetite pre-adolescente, dintre care doua erau fetele mele, s-au suit cu mine in barca de opt persoane in timp ce in barca cealalta au intrat doi vecini cu un baiat de saptisprezece ani si fratele lui mai mic.

In cele din urma am inceput aventura pe riu in jos. Dimineata placut racoroasa s-a transformat intr-o dupa amiaza calduroasa asa ca apa rece a riului era binevenita. Deoarece erau patru visle in barca unde eram cinci persoane m-am asezat repede la cirma barcii, in fata, cu picoarele atirnind in afara in timp ce felete visleau. Fetele au vislit repede pina la curentul principal al riului. Mi-am intins picioarele in fata sa ating apa cu virful degetelor, gindindu-ma ce buna mai era viata. De cum am trecut de prima cotitura a riului, curentul de apa s-a intetit. M-am lasat usor pe spate pina am cazut in mijlocul barcii in timp ce fetele o manevrau printre valurile inspumate caci curentul nu era inca asa de mare. Fetele ne-au condus destul de bine in primele doua ore iar eu stateam la cirma si din cind in cind ma lasam sa cad in mijlocul barcii atunci cind simteam ca curentul este mai tare.

Apoi, dintr-o data m-am trezit in apa ce alerga cu repeziciune si furioasa, barca tocmai se lovise de o stinca sub apa, si am fost lasat in propriile puteri in partea cea mai riscanta a riului. Gindindu-ma sa fiu atent sa nu ma lovesc de pietre, m-am rasucit pe spate, cu picioarele in directia mersului riului si incercind sa plutesc cit mai la suprafata. Barca era deja cu citiva metri in urma mea dar trecusem de partea cea mai rea si acum ma aflam intr-o parte adinca a riului iar curentul ma ducea incet cu el inspre partea de sus a riului. Insa neavind capul limpede, caci nu dormisem de aproape douazeci si patru de ore, nu mi-am dat seama ca nu era bine sa ma las dus in acea directie, decit in ultimul moment. Si astfel am cazut la fund, nu inainte de a lua o mare inghitiura de aer in piept chiar in clipa cind curentul m-a tras la fund. Apa minioasa m-a tras cu ea asa incit nu puteam sa inot nici la suprafata, care parea atit de aproape, si nici sa ma duc la fund sau sa ma agat de pietroiul din apropiere ce avea marimea unei masini. Abia in acel moment mi-am dat seama cit de serioase erau lucrurile. Eram pe cale de a ma inneca si nu puteam face absolut nimic. M-a lovit panica, si cu toata forta corpului meu extenuat de oboseala am incercat sa ma ridic la suprafata pentru a mai lua o gura de aer. Dar m-a lovit realitatea si respiratia pe care luptam atit de mult s-o retin, a izbucnit cu forta si m-a lasat singur in intuneric, cu un singur gind. Pot face acest lucru. Acum era o pace totala, nu mai era nici apa involburata, panica, frica, sau alte simtaminte, doar gindul ca totul va fi ok, sa las sa ma despart de viata. Ca in definitiv, asta nu era oricum o viata, sa lucrezi trei servicii, sa nu dormi decit patru, cinci ore pe noapte, si alte doua nopti din saptamina sa nu dormi de loc.

Si apoi, ca si cum eram un copil al carui tata l-a tras de pantalonasi si l-a ridicat pe umeri, am simtit cum am fost tras si dus sus, la citiva metri deasupra apei. Am simtit cum soarele imi incalzea fata dar nu mi se mai parea atit de stralucitor ca nu ma mai puteam uita la el. Briza lina imi mingiia gindurile si in acelasi timp ea clatina frunzele verzi ale unui copac ce se afla la stinga mea. In timp ce ma concentram la copacul din stinga mea am avut impresia ca briza ce batea printre frunze de fapt batea printre degetele mele si am simtit cum copacul facea parte din fiinta mea. Toate simturile devenisera mai acute, culorile mai vii si mirosul mai adinc, iar aburul apei ce-o simteam pe toata pielea era atit de placuta. O pasare a inceput sa cinte undeva in spatele meu si in timp ce eram mai atent la trilurile ei era ca si cum copacii si arbustii se dadeau la o parte ca sa ma lase sa vad cit mai clar acea faptura mititica. Nu numai ca o vedeam si auzeam dar am simtit bucuria ei in timp ce cinta si acest sentiment s-a unit cu mine. Desi multe din cele ce se petreceau era in partea stinga, dreapta sau in spatele meu nu a trebuit sa ma intorc sa le vad caci puteam vedea la treisute saizeci de grade in jurul meu si puteam intelege dintr-o data absolut toate lucrurile ce se petreceau in jurul meu cu de-amanuntul.

In timp ce ma minunam de tot ce vedeam am auzit o voce, ca cineva care este foate aproape de tine si pe care il auzi cit se poate de clar, si care ma intreba "ce vreau sa fac acum". Am inceput sa ma uit in directia barcii si sa analizez cam ce as putea sa fac in aceasta situatie. Fata mea cea mica tocmai se dadea jos din barca, asta cam la o distanta de 30 metri de mine. Fata cea mare deja mersese cam 15 metri pe malul riului in sus. Eu pe de alta parte eram aici dar trupul meu neinsufletit era in alta parte, in riu, lucru care nu era o problema pentru mine pentru ca viata mea mi se parea acum ca un vis care deja trecuse asa cum in viata noastra de toate zilele ne inchipuim ca este viata de dincolo. Nu aveam sentimente de durere sau parere de rau, numai pace si o iubire pe care putini o cunosc. Dupa ce am analizat situatia a fost ca si cum as fi adunat toate acele observatii si sentimente si le-as fi pus intr-un pachet pe care i l-am dat entitatii ce-mi pusese aceasta intrebare. Raspunsul a fost imediat si a fost dat din nou dupa ce am analizat situatia pentru a doua oara. In timp ce ma uitam la fata cea mare, care mai tirziu am aflat ca ea ii ducea pe baieti in directia unde se afla trupul meu lipsit de viata, era ca si cum cineva m-a luat si m-a trintit in fiinta ei. Am inceput sa vad totul prin ochii ei, sa aud cu urechile ei si sa inteleg tot ce stia si simtea ea dar tot ce puteam face era sa observ viata ei. Acest copil de doisprezece ani era atit de calm si de stapin pe sine cum ar fi fost un adult care intelegea totul perfect de clar si stia ce trebuie facut. Am vazut ca sora mea era ok desi fusese luata si ea de acelasi curent de apa dar avusese pe ea o vesta de salvare, si am vazut ca si celelalte fete erau ok. Acum trebuie sa-l salvez pe tata, acesta era gindul ei. Si atunci, la fel de repede cum am intrat in fiinta fetei mele m-am simtit dus inapoi spre locul unde ma aflam acolo deasupra apei. Si vocea m-a intrebat din nou "Ce ai de gind sa faci?" In cele din urma am inteles ca trebuia sa aleg intre a continua sa-mi cresc fetele sau sa plec mai departe. Am simtit acea viata cu tatal ceresc si iubirea Lui cum emana dintr-un punct undeva de sus si la stinga mea. O iubire ce ma duce cu gindul la multumirea ce o simte un prunc ce este leganat de mama in brate la sfirsitul unei zile perfecte. Atit de puternic era acest sentiment de iubire, pace si multumire ca gindidu-ma la hotarirea ce trebuia sa o iau simteam ca mi se sfisia inima in doua. Nu am simtit ca am fost indemnat in vreun fel de a face o alegere sau alta si nici nu mi s-a aratat ca era mai bine sa aleg o cale sau alta. Alegerea era pe de-antregul a mea. Aproape fortindu-ma am ales sa ma intorc, pentru ca stiam cit de mult felete aveau nevoie de mine, si cit de mult le iubeam, si stiam ca trebuie sa fac totul cu putinta sa le cresc cit mai bine posibil. Ca sa sa comunic hotarirea ce am luat-o, pur si simplu am adunat toate informatiie si sentimentele ce le aveam cu privire la aceasta hotarire si le-am dat prietenului meu nevazut ca pe un colet. Am spus "aceasta vreau" si aceasta era pictura ce o aveam in fata mea si ea reprezenta toate acele informatii/sentimente la un loc.

Apoi mi s-a spus trebuie sa dai tot ce ai mai bun in tine. Acest indemn a dus la o alta analiza la "ceea ce aveam mai bun in mine" dar aveam mainile goale, ca sa zic asa, caci eu eram intr-o parte iar trupul meu era in alt loc. Apoi mi s-au repetat din nou cuvintele acelea, ceea ce a dus la o alta �cautare interioara� din partea mea. Si chiar inainte de a mi se repeta acestea pentru a treia oara mi s-a comunicat ca eu singur trebuia sa aleg sa ma intorc in trup caci nimeni nu ma va pune acolo. Aceasta informatie avea o nota de urgenta in ea, asa cum un tata ar vorbi copilului sau ce este in pericol iminent. De indata ce am luat hotarirea constienta de a ma intoarce, am simtit din nou apa care ma tinea cu putere si ma tragea cu ea dar fara mare succes pentru ca de data aceasta aveam puterea unei locomotive in mine. Simteam ca nimic pe lume nu ma mai putea impiedica sa ajung la suprafata. Cum am iesit la suprafata am aruncat toata apa din plamini si am tras o gura mare de aer datator de viata. Plaminii ma dureau atit de tare ca pentru o secunda mi-am dorit mai de graba sa ma innec. Am luptat cu acea dorinta coplesitoare de a ma da batut si am soptit ceva, care mai tirziu am inteles ca de fapt am strigat, caci cei tineri se aflau numai la citiva metri de mine, in barca pneumatica. Numai din doua visliri s-au aflat imediat linga mine. Am apucat de sfoara de pe marginea barcii si am avut indeajuns de multa energie ca sa inot pe linga barca si s-o imping dincolo de curent tocmai pina la marginea riului.

Cind, mai tirziu, am explicat intregului grup ce s-a intimplat, m-au privit cu neincredere. Asta pina cind le-am spus cu precizie ce faceau si chiar ce gindeau in timp ce eram sub apa au inceput sa ma creada. Neincrederea lor s-a sters cu repeziciune. Restul aventurii s-a petrecut in liniste, fara evenimente, si chiar am vazut caprioare si alte vietati salbatice pe mal la citiva metri de noi, si asta ne-a incintat foarte tare. Am intirziat mult la intoarcere unde mama ne astepta cu van-ul si era foarte ingrijorata. Stiti cum sint mamele.

Pentru ca eram foarte aproape de sfirsitul perioadei de proba la servici, a trebuit musai sa merg a doua zi. Am lucrat toata ziua, cu toate ca abia ma tineam pe picioare si fiecare celula din corpul meu ma durea aprig. In urmatoarele citeva zile durerea s-a mai ameliorat, si am ramas cu o siguranta in ceea ce priveste importanta multor lucruri si cu posibilitatea sa-mi cresc in continuare fetitele.

Jur ca cele povestite aici sint adevarate, asa cum stiu si cei ce au fost cu mine la riu, si care isi amintesc intocmai cum s-a intimplat in acea zi. De asemenea aduc marturie ca Dumnezeu exista, ca ne iubeste si ca este constient si grijuliu in ceea ce priveste si cele mai neinsemnate lucruri din viata noastra si de pe acest pamint. Darul de a actiona dupa dorintele noastre si de a fi aproape unul de altul in aceasta sfera a creatiei Lui este uimitor. Ma rog ca noi toti sa-I multumim pentru insasi existenta noastra si sa ne purtam unii cu altii si cu celelate creatii ale Lui cu respectul si bunatatea ce li se cuvin.